A decedat fosta deputată socialistă Elena Hrenova. Informația a fost făcută publică de parlamentarul Bogdan Țîrdea, care a transmis condoleanțe printr-un mesaj pe o rețea de socializare.
Printr-un mesaj, pe canalul său de Telegram, Țîrdea a transmis condoleanțe familiei fostei deputate PSRM.
Presa afiliată socialiștilor transmite că ex-deputata Elena Hrenova ar fi decedat în urma complicațiilor cauzate de noul tip de coronavirus, în contextul în care ar fi suferit și de diabet.
Elena Hrenova avea 70 de ani și până de curând aceasta a activat în funcția de consilier municipal din partea PSRM.