Teatrul Național Eugene Ionesco te invită la monospectacolul „Adi”. Acesta va fi jucat, vineri, la ora 18.30.
Adolf Hitler conduce Germania între 1933-1945. Un șir de factori, evenimente și idei îi creează personalitatea, transformându-se în figura care a declanşat Al Doilea Război Mondial și a înfăptuit exterminarea etniilor în masă. În ultimele zile de război, retras în buncărul personal, își joacă actul final în totală intimitate. Obsedat încă de „complexul oedipian”, care i-a întunecat copilăria, poartă un dialog cu mama lui, unica fiinţă care a avut încredere în steaua lui și care îl alinta Adi. Fără nici o remușcare sau căință, nu realizează dezastrul pe care îl trăiește, nu-l sperie apropierea înfrângerii Germaniei sau apropierea propriului sfârşit, ci continuă să fie fascinat de propriul destin.
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:
– purtarea măștii pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
Atenție! Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
– dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare.
– termoscanarea de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces la spectacol.
– respectarea distanțării între persoane – de la intrarea la spectacol până la ieșire.
Biletele pot fi achiziționate pe iTicket.