PAS a anunțat că nu va participa la consultările inițiate de Igor Dodon. Igor Grosu l-a îndemnat pe Igor Dodon să asigure un transfer civilizat al puterii președintei nou alese.
Președintele fracțiunii parlamentare PAS a spus că echipa sa nu va participa la consultările inițiate de Igor Dodon.
„Îi amintim lui Igor Dodon că, în data de 15 noiembrie, aproape un milion de cetățeni i-au spus că nu mai au nevoie de serviciile acestuia. Igor Dodon trebuie să asigure un transfer civilizat al puterii către noua președintă aleasă”, a declarat Igor Grosu în cadrul unui briefing.
Duminică, 15 noiembrie, în Republica Moldova s-a desfășurat turul II al alegerilor prezidențiale. Pentru fotoliul de președinte au luptat Maia Sandu (PAS) și Igor Dodon (independent, susținut de PSRM). Conform rezultatelor preliminare, câștigătoare este Maia Sandu. Aceasta urmează să dețină mandatul de președintă a Republicii Moldova pentru o perioadă de patru ani.