În aceste clipe, în orașul Frankfurt pe Main cetățenii moldoveni își exercită dreptul de vot. Din cauză că este singura secție de votare din oraș, moldovenii au creat o coadă imensă lângă secție. Imaginile au fost surprinse de un moldovean stabilit și el în Frankfurt.
Consulatul General al Republicii Moldova la Frankfurt pe Main informează că, până la ora 13.00, la secția de votare nr. 1/349 din orașul Frankfurt pe Main au votat 2 970 de persoane. Astfel, secția de votare mai dispune de 2 030 de buletine de vot.
Prin urmare, alegătorii care se află în așteptare de a vota sunt încurajați să se deplaseze la secțiile de votare mai puțin solicitate din orașele Stuttgart, Kassel și Strasbourg.