„Centenarul Marii Uniri”. Câteva instituții de cultură din țară au fost decorate cu medalii și brevete de către președintele României 

125230751_1797058277118205_2293567713161256061_o

Președintele României, Klaus-Werner Iohannis a conferit prin decret prezidențial Medalia Aniversară „Centenarul Marii Uniri”, Bibliotecii Municipale „B.P. Hașdeu”, Institutului de Filologie Română „B.P. Hașdeu” și
Muzeului Național de Artă al Republicii Moldova.

Medaliile și brevetele aferente au fost înmânate la 12 noiembrie 2020 de către ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță, în cadrul unei ceremonii, organizată la sediul Ambasadei.

Evenimentul a deschis ciclul de activități specifice pe care Ambasada le va organiza pentru marcarea în acest an a Zilei Naționale a României în condițiile speciale dictate de pandemia de COVID-19.

E.S. Daniel Ioniță i-a felicitat pe conducătorii instituțiilor menționate subliniind că este onorat pentru că i se oferă încă o dată prilejul să premieze „excelența, de data aceasta în artă și educație.”

„Limba și cultura unui popor sunt elemente definitorii, esențiale ale fibrei sale identitare, sunt un tezaur inestimabil care sfidează timpul, mentalități și frontiere, care a necesitat de multe ori jertfe, sacrificii și care spune povestea sa
adevărată generațiilor de azi și de mâine,” a menționat ambasadorul român.

Ambasadorul României la Chișinău a evocat implicarea și pasiunea conducerilor și colectivelor instituțiilor de educație și artă medaliate ceea ce a făcut posibilă organizarea unor acțiuni de mare ținută artistică și științifică, în
anul în care am marcat împlinirea a 100 de ani de la Marea Unirea de la 1918, o mulțime de evenimente de artă și cultură, care au urmărit promovarea valorii și excelenței și au arătat cu prisosință apartenența noastră comună la sistemul de valori europene.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente