Și în turul II de prezidențiale, cetățenii moldoveni din Stânga Nistrului, care vor prezenta dovada că au mers la vot, nu vor sta în carantină

alegeri votare

Cetățenii Republicii Moldova, care locuiesc în Stânga Nistrului, vor putea merge să voteze, dar vor trebui să demonstreze la întoarcere că au votat pentru a nu fi plasați în carantină obligatorie timp de două săptămâni. O decizie în acest sens a fost anunțată după ședința Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică din Tiraspol.

Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul autoproclamatului Minister de Interne al regiunii: „Cetățenii moldoveni din Stânga Nistrului, cu drept de vot, vor avea dreptul să treacă frontiera [instalată ilegal de autoritățile autoproclamate din Tiraspol] pentru a merge la vot”.

Pentru că secțiile de votare vor activa în intervalul orelor 8.0-21.00 libera circulație va fi permisă începând cu ora 7.0 până la ora 22.00. Cei care nu se vor încadra în acest timp vor trebui să completeze fișa epidemiologică și să stea în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile. La fel, cetățenii, care nu vor putea demonstra că au mers la vot, vor trebui să completeze fișa epidemiologică și să stea în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile.

„Ținând cont de situația epidemiologică extrem de nefavorabilă din țara vecină [autoritățile neconstituționale din Stânga Nistrului consideră Republica Moldova un alt stat], aflându-se pe teritoriul acesteia, Centrul de Operațiuni recomandă respectarea tuturor măsurilor de precauție: evitarea mulțimilor mari de oameni, respectarea distanței sociale, utilizarea echipamentului individual de protecție – măști și mănuși”, se mai stipulează în comunicat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente