Platforma „Pentru Moldova” s-a arătat a fi pentru farmacii sociale, medicamente gratuite și reforma radicală a justiției

sergiusirbupentru

Platforma Parlamentară „Pentru Moldova”, care numără în prezent 15 deputați, a prezentat joi, 12 noiembrie, un șir de inițiative legislative prioritare, atât în domeniul social, cât și al justiției, pe care le vor promova în Legislativ. Reprezentanții Platformei au reiterat apelul către toți parlamentarii să revină la activitatea legislativă pentru a-și îndeplini obligațiile asumate în fața cetățenilor.

Vicepreședintele Fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Petru Jardan a prezentat trei inițiative legislative din domeniul social și farmaceutic, extrem de importante mai ales în contextul pandemic cu care se confruntă Republica Moldova.

Prima dintre acestea ține de crearea farmaciilor mobile sociale, o soluție optimă în contextul în care în sute de localități nu există farmacii, iar oamenii – persoanele în etate în primul rând și familiile cu copii – trebuie să parcurgă uneori zeci de kilometri până la o farmacie.

„Noi propunem modificarea cadrului legal care să permită activitatea farmaciilor mobile sociale. Aceasta înseamnă că mașini special echipate – cu frigidere și alt utilaj necesar pentru păstrarea medicamentelor, puse la dispoziție de rețelele mari vor circula, conform unui grafic bine stabilit, în localitățile din țară unde nu sunt farmacii. Scopul acestora va fi asigurarea cetățenilor cu medicamente la prețuri accesibile”, a declarat Petru Jardan.

El a amintit că Partidul Politic „ȘOR” a înregistrat această inițiativă cu mai bine de patru luni în urmă, dar examinarea ei a fost blocată.

A doua inițiativă legislativă prioritară este asigurarea pensionarilor cu medicamente gratuite sau la prețuri mici.

„În condițiile în care sute de mii de pensionari trăiesc sub pragul minimului de existență, sănătatea persoanelor în etate, care au muncit toată viața pentru țara lor, dar și asigurarea cu medicamente gratuite trebuie să fie o prioritate a statului”, a spus Jardan.

Proiectul de lege menit să fortifice statutul de medic și să garanteze mai multe facilități cadrelor medicale, este o altă inițiativă prioritară a Platformei „Pentru Moldova”. Acesta propune, practic, egalarea statutului medicilor cu cel al militarilor și polițiștilor, și recunoașterea importanței, dar și riscului exercitării profesiei de medic.

„În condițiile actualei crize cu care se confruntă medicii, această lege ar fi un suport și o motivare importantă pentru personalul medical”, menționează Jardan.

Parlamentarul a reiterat apelul adresat tuturor deputaților din Legislativ să conștientizeze proporțiile crizei social-economice cu care se confruntă țara și rolul important care îi revine organului legislativ în acest sens.

„Cetățenii ne-au ales să muncim în beneficiul țării, dar iată că în ultimele două luni suntem puși în situația să nu activăm, să nu aprobăm nicio lege. Deputații nu au fost aleși ca timp de două luni să se ocupe de campanii electorale și de lupte politice. Vă chemăm pe toți să reveniți la activitatea legislativă și să contribuim la ieșirea țării din criză”, s-a adresat Jardan colegilor din Parlament.

Deputatul Platformei „Pentru Moldova”, Sergiu Sârbu s-a referit la mai multe inițiative în domeniul combaterii corupției. El a amintit un proiect mai vechi care prevede formarea unei instanțe de judecată specializată în acest domeniu, dar și la propunerile mai vechi privind alegerea judecătorilor și procurorilor de către popor și instituirea Curților de jurați.

„Aprecierea vinovăției sau nevinovăției să o facă jurații, care să fie oameni simpli, neafiliați direct justiției, oameni selectați transparent, obiectiv aleatoriu, astfel ca nimeni să nu știe cine sunt acești jurați, să nu-i poate influența și să începem să aplicăm acest mecanism conform unei sistem anglo-saxon, așa cum este în SUA”, a declarat Sergiu Sârbu.

Ruxanda Glavan, care s-a referit în mod prioritar la proiectele sociale din domeniul farmaceutic, a chemat din nou deputații să lase la o parte interesele politice și să se gândească la problemele cetățenilor.

„Este timpul ca deputații să revină la activitatea legislativă și să ia decizii doar pentru oameni. Cetățenii noștri nu vor pune nici în oală nici în buzunare ambițiile de partid, nu se vor trata de Covid cu promisiuni de la televizor, nu-și vor achita facturile cu like-uri pe Facebook sau cu comentariile trolilor angajați de partide. Oamenii Moldovei au nevoie de soluții concrete și le așteaptă de la fiecare dintre noi”, a concluzionat Ruxanda Glavan.

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” își propune consolidarea tuturor deputaților și își pune drept scop promovarea dialogului și promovării exclusive a intereselor cetățenilor și interesului național. La această platformă a aderat un grup de deputați neafiliați și membrii fracțiunii Partidului „ȘOR”. Platforma este deschisă pentru fiecare deputat, indiferent de opțiuni și viziuni politice.

Taguri: #promo ȘOR
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente