Ieri, 9 noiembrie 2020, în cadrul Galei Premiilor Naționale pentru Tineret, ediția 2020, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a premiat cei mai merituoși tineri și organizații de tineret din Republica Moldova. Printre tinerii care au primit trofee, diplome și premii bănești a fost și reprezentantul Universității Tehnice a Moldovei, doctorandul Nicolai ABABII, lector universitar, Departamentul Microelectronică și Inginerie Medicală, Facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică.
Invitat în scenă, Nicolai ABABII a menționat că Premiul „Nopți albe” cu care este decernat are o denumire foarte sugestivă pentru activitatea sa de cercetare, în care a fost implicat încă din studenție, din anul 2 de facultate, sub îndrumarea prof. univ., dr. hab. Oleg LUPAN. I s-a propus să se implice în cercetările în domeniul nanotehnologiilor, nanomaterialelor, nanozenzorilor – domenii care l-au impresionat și cărora le-a dedicat multe zile și nopți. Proiectul său se bazează pe cercetări mai specifice: cum influențează umiditatea anumiți parametri ai senzorilor – senzori de gaze pentru hidrogen sau pentru compuși organici volatili. Rezultatele acestui proiect se preconizează a fi implementate în medicină, și anume în elaborarea dispozitivelor medicale, precum și în microelectronică, monitorizarea mediului înconjurător pentru asigurarea unor condiții cât mai sigure cetățenilor. În context, d-sa a menționat că proiectul ar avea o continuitate foarte reală în Republica Moldova, iar implicarea în acest proiect a cât mai multor tineri ar putea contribui la elaborarea și câștigarea în continuare a unor proiecte de amploare, pe produse specifice concrete, care să fie sută la sută „made in Moldova”.
„Cele mai multe idei vin de la tineri – ei, tinerii cu ambiții, vin cu diverse strategii și propuneri, iar noi, cercetătorii, suntem mereu deschiși să implementăm ideile de perspectivă”, a subliniat Laureatul Premiului Național TINERET, categoria „Nopți albe”, Nicolai ABABII.
Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.