Apreciatul pianist brazilian Joao Carlos Martins, care nu a mai cântat folosindu-și toate degetele de când și-a pierdut abilitatea de a folosi mâna dreaptă în urma unui jaf petrecut în Bulgaria în 1995, interpretează din nou sonatele sale preferate de Bach grație unei perechi de mănuși bionice, inventate de designerul industrial Ubiratan Bizarro, transmite AGERPRES.
„Când mi-a arătat mănușile, am glumit spunând că par să fie pentru box, nu pentru a cânta la pian”, a declarat Martins, în vârstă de 80 de ani, despre mănușile negre, din neopren, realizate cu ajutorul unei imprimante 3D.
Mănușile sunt prevăzute cu niște tije care determină degetele să sară în poziția inițială după ce au apăsat clapele, permițând pianistului să își continue interpretarea.
Martins a cântat alături de orchestre importante din Statele Unite și Europa și a înregistrat operele complete pentru pian ale lui Bach, dar a trebuit să-şi încheie cariera din cauza rănilor suferite. Timp de mulți ani a interpretat cu o singură mână și degetul mare de la cealaltă mână, dar și-a pierdut abilitatea de a-și folosi mâna stângă din cauza distoniei focale, o afecțiune neurologică afectând mușchii.
„Să pot să-mi folosesc din nou degetele după mai bine de 20 de ani este un miracol pentru mine, la vârsta de 80 de ani”, a spus acesta.
Bizarro spune că ideea i-a venit de la tehnologia folosită în cursele de mașini din circuitul de Formula 1. A avut la dispoziție un buget mai mic de 100 de dolari pentru a realiza această primă pereche, utilizată de Martins, iar acum exportă produsul în Europa sub denumirea comercială de Bionic Extender Gloves.