(live) Alegerile prezidențiale din SUA: secțiile de votare s-au închis în Statele Unite, Biden îl depășește pe Trump

Dezbatere

Procesul de vot pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii a ajuns la final. Americanii au avut de ales între preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, care aspiră la al doilea mandat, şi candidatul Partidului Democrat, Joe Biden. După închiderea urnelor, anunţarea câştigătorului ar putea dura zile. La acest scrutin, peste 100 de milioane de americani au votat anticipat din cauza pandemiei de COVID-19, ceea ce înseamnă că o întârziere în numărarea tuturor voturilor este foarte probabilă.

Pentru a obține mandatul de președinte, Biden sau Trump au nevoie să obțină 270 de voturi ale electorilor. Iar rezultatele preliminare citate de CNN arată 220 de voturi pentru Biden și 210 pentru Donald Trump.

Aici puteți urmări rezultatele în regim LIVE.

În acest context, Trump a venit cu o primă reacție pe Twitter.

„Suntem mult în față, dar ei încearcă să fure alegerile. Nu o să-i lăsăm! Voturile nu pot fi exprimate după ce se închid secțiile”, a scris Trump pe Twitter.

Prima reacție a lui Joe Biden.

Acesta a menționat pe Twitter: „credem că suntem pe drumul cel bun pentru a câștiga aceste alegeri”.

https://www.youtube.com/watch?v=zp1HzjT-Tbg&feature=emb_title

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente