(video) „Paranormal”. Netflix lansează primul serial egiptean

DSC06990.ARW
Foto:Netflix

Compania Netflix va lansa joi primul serial original egiptean intitulat „Paranormal”, considerat un pas major în cadrul strategiei sale de dezvoltare în Orientul Mijlociu, informează AGERPRES.

Noul serial are la bază cărțile romancierului egiptean Ahmed Khaled Tawfik, centrate pe un medic ale cărui convingeri științifice sunt puse dintr-o dată sub semnul întrebării. Romanele sale, apreciate de criticii literari şi scrise în limba arabă, s-au vândut în peste 15 milioane de exemplare.

„Planul nostru este acesta: să investim în creatori arabi, în producția arabă, în conținuturi arabe. Am anunțat patru proiecte, plus serialul «Paranormal»”, a declarat Ahmed Sharkawi, directorul diviziei de seriale originale arabe și africane din cadrul companiei Netflix.

Serialul „Paranormal” îl are ca protagonist pe Refaat Ismail, un medic cinic cu umor negru și ale cărui convingeri despre lumea naturală ajung să fie testate atunci când el începe să se confrunte cu o serie de experiențe paranormale.

Egiptul a fost supranumit „Hollywoodul Orientului Mijlociu” şi produce majoritatea filmelor și serialelor TV arabe, care sunt vizionate de un public numeros din întreaga regiune.

Rolul principal din noua producție va fi interpretat de actorul Ahmed Amin.

Producătorii de la Netflix se așteaptă să finalizeze filmările pentru cel puțin 150 de producții până la sfârșitul acestui an și au dezvăluit că vor lansa mai multe programe originale în fiecare trimestru al anului 2021 în comparație cu perioadele echivalente din 2020.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente