În Parcul Catedralei, pe „Aleea artiștilor de creație, expoziție cu vânzare”, ce este amenajată de-a lungul străzii Columna, au început lucrările de instalare a elementelor de mobilier urban ce vor servi drept suport pentru expoziția și comercializarea lucrărilor acestora. În total, urmează a fi instalate 20 de suporturi care vor avea trei elemente suplimentare.
Fiecare suport va fi dotat cu încălzitor pentru perioada rece a anului și mobilier urban. Elementele decorative din beton au fost produse în Chișinău, după ce a fost creată construcția din metal cu ajutorul căreia au fost turnate elementele.
Valoarea proiectului este de 80 de mii euro și este implementat cu suportul oferit de către TIKA – Agenţia turcă pentru cooperare şi coordonare și 400 de mii de lei din partea Preturii Buiucani.
Amintim că decizia de strămutare a pictorilor, care își comercializau tablourile în Scuarul „Mihai Eminescu”, a fost luată după ce această zonă verde s-a transformat în decursul anilor într-o piață de anticariat. În prezent scuarul este reabilitat, iar în curând urmează instalarea mobilierului urban.