Orașul Ocnița din nordul Moldovei care este parte componentă a Grupului de Acțiune Locală „33 de Vaduri” a fost o altă destinație a ediției „LIVE din Casa Mare”. În cadrul evenimentului online desfășurat în cadrul campaniei „UE pentru Moldova rurală” s-a discutat despre activitatea economică și afacerile din regiunea de nord a Republicii Moldova, lansate cu ajutorul Uniunii Europene.
În cadrul evenimentului online a fost prezent și Gintautas Baranauskas, șef adjunct al Secției Operațiuni, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, care a ținut să sublinieze faptul că Uniunea Europeană susține sporirea competitivității sectorului agroalimentar mai cu seamă, cu accent pe lanțul valoric al soia, îmbunătățirea calității instruirii profesionale și educaționale în domeniul agriculturii, precum și îmbunătățirea calității apei și a infrastructurii sanitației.
Gintautas Baranauskas a menționat faptul că, prin intermediul acestor intervenții, Uniunea Europeană oferă o varietate de posibilități de finanțare și oportunități de instruire, inclusiv și prin companiile mici și mijlocii, organizațiile partenere sau Grupurile de Acțiune Locală.
„Credem că aceste experiențe ne vor ajuta să elaborăm strategii de dezvoltare rurală, proiecte și oportunități care să corespundă și mai mult realităților și necesităților locale.”
În acest context, trebuie să menționăm că grupul de Acțiune Locală „33 de Vaduri” se remarcă prin activitatea economică intensă și afacerile inovative lansate de locuitorii din regiune, fapt confirmat și de managera GAL-ului, Scutelnic Mariana, care a menționat că mobilizarea și interesul oamenilor pentru dezvoltarea comunităților este unul sporit și că în acest an toate localitățile din raionul Ocnița și-au manifestat dorința de a deveni membri ai Grupului de Acțiune Locală „33 de Vaduri”.
Așadar, raionul Ocnița se remarcă prin cea mai mare fermă de păstrăv din țară. În Naslavcea, cea mai nordică localitate din Moldova, de câțiva ani crește cu succes păstrăvul „curcubeu”, iar ferma este situată într-o zonă pitorească în care au fost construite mai multe bazine. Familia Bârlădeanu este cea care a adus icrele din Polonia, iar peștele este hrănit doar cu mâncare ecologică din Europa.
Antreprenorul Dumitru Bârlădeanu spune că toată această poveste a afacerii a apărut de fapt de la o livadă, atunci când căutau surse de apă pentru irigare, iar în zona unde au reușit să găsească acea sursă de apă au construit niște rezervoare de colectare a apei, iar treptat s-a născut și afacerea de creștere a păstrăvului.
Dumitru spune că peștele de munte s-a adaptat facil la condițiile specifice nordului Moldovei, iar acum, grație susținerii europene în cadrul programului Solidarity Found PL în Moldova, pe teritoriul fermei se construiește o angro-pensiune și o zonă de camping pentru turiștii locali și nu numai.
În context, managera unității de dezvoltare economică Solidarity Fund PL în Moldova, Cristina Gonța, a declarat faptul că Abordarea LEADER vizează nemijlocit dezvoltarea economică a zonelor rurale, iar antreprenoriatul reprezintă pentru Grupurile de Acțiune Locală o prioritate cu siguranță.
„Aproximativ 50 % din totalul proiectelor implementate de GAL-uri sunt proiecte din sectorul antreprenorial, idei de afaceri din zonele rurale, afaceri mici de familie, care au primit finanțare de la Grupurile de Acțiune Locală.
Totodată, remarcăm faptul că, anul acesta, Solidarity Fund PL în Moldova și Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova, cu ajutorul financiar al UE și Polish Aid a lansat proiectul-pilot „Inițiative Pilot LEADER-UE 2020” prin care s-a propus identificarea ideilor de afaceri inovative, care ar putea servi drept modele și surse de inspirație pentru antreprenorii locali, în baza cărora se va contura o metodologie pentru GAL, care în viitorul apropiat să implementeze atât proiecte mici, cât și proiecte cu impact mult mai mare pentru localități.
Din categoria istoriilor inspiraționale face parte și povestea Alionei Rusu, care, după mulți ani petrecuți peste hotare, s-a întors în localitatea natală, în satul Sauca, raionul Ocnița și a pus pe roate o afacere, vis pe care îl avea demult.
„Când eram departe de casă, cuvintele «acasă» și «dor» erau cele care îmi ocupau non-stop gândurile. Primii pași au fost ca să ne ocupăm de turism în zonele rurale și de agrement. După asta, în câteva luni, am reușit să cumpărăm minimarketul din sat, care este spațiul actual unde am deschis un local în care consătenii noștri își pot sărbători chiar și cele mai mici evenimente.”
Aliona subliniază că susținerea europeană pentru femeile de afaceri este extrem de importantă, ba chiar vitală. Aici antreprenoarea subliniază despre aportul GAL-ului „33 de Vaduri”, grație căruia au reușit să amenajeze un cuptor tradițional denumit „Cuptorul fermecat” unde în fiecare zi se coace pâine de casă, plăcinte și alte bucate tradiționale.
Domeniile de activitate ale proiectelor finanțate de Grupurile de Acțiune Locală sunt agricultura în proporție de 42 %, apicultura – 18 %, urmate de turismul rural cu 12 %, industrie – 11 % și alte sectoare.
Iar în tot contextul creșterii economice a zonelor rurale din Republica Moldova, Uniunea Europeană a lansat inițiativa „Primarii pentru creștere economică”, care urmărește susținerea primarilor și a administrațiilor locale din țările Parteneriatului Estic ca să devină facilitatori activi ai creșterii economice și ai creării locurilor de muncă la nivel local.
„Ne dorim să avem cât mai multe comunități locale interesate de dezvoltarea economică, primari implicați în acest proces și parteneriate publice-private care să asigure mai multe afaceri, noi locuri de muncă create și investiții în zonele rurale”, a declarat Lilian Danilov, coordonator pentru Republica Moldova, „Inițiativa Primarii pentru Creștere Economică”.
Dar pe lângă administrațiile locale, Uniunea Europeană susține și dezvoltarea medicinei locale. De altfel, așa familia Maniuc a reușit să deschidă în orașul Sângerei un cabinet de imagistică dentară dotat cu utilaj modern.
Violeta Maniuc, medică stomatologă, susține că medicina trebuie să fie în continuă creștere și accesibilă tuturor cetățenilor.
„Startup-ul afacerii noastre a fost posibil prin accesarea unui grant ODIMM, programul PARE 1+1. Astfel, am procurat utilajul modern și am început prestarea de servicii.”
Violeta susține că un astfel de aparat nu exista în raion, însă el este indispensabil în munca stomatologică, iar susținerea europeană a făcut posibil ca acest utilaj modern să suplinească această necesitate atât a medicilor, cât și a locuitorilor care până acum erau nevoiți să meargă în municipiul Bălți pentru a face o radiografie dentară.
Ținem să menționăm că, pe parcursul anilor, Uniunea Europeană a implementat mai multe programe de dezvoltare a zonelor rurale din Republica Moldova. În prezent, aceasta susține trei programe de dezvoltare a zonelor rurale, în valoare de 13,2 milioane de euro:
# proiectul DEVRAM, implementat de Agenția de Dezvoltare din Austria;
# proiectul de sprijin pentru IMM din zonele rurale implementat de ODIMM;
# proiectul Abordarea LEADER pentru prosperitate rurală din Moldova, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova.
*** Seria de evenimente „LIVE din Casa Mare” sunt organizate în cadrul campaniei „UE pentru Moldova rurală”. Următoarea ediție va avea loc în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia și va reuni partenerii locali într-un dialog despre activitatea Grupurilor de Acțiune Locală și despre realizările proiectelor implementate cu ajutorul Uniunii Europene.