Orheiul continuă să se modernizează cu pași rapizi. În municipiu au fost date în exploatare 30 de stații de așteptare a transportului public. Proiectul vine să sporească confortul și siguranța cetățenilor atunci când așteaptă transportul public.
Noile stații din Orhei sunt dotate cu panouri informative, iar vremea ploioasă nu va mai fi o problemă pentru pasagerii care vor aștepta transportul public. Orheienii se arată entuziasmați de noile stații, spunând că acestea le asigură confortul și oferă un aspect estetic orașului.
Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu spune că siguranța oamenilor este una dintre principalele priorități ale membrilor echipei lui Ilan Șor, iar Orheiul este un exemplu în acest sens.
„Ne dorim ca Orhei să devină un exemplu pentru întreaga țară, exemplu de infrastructură, de curățenie, de inovație. Noi suntem mândri de fiecare realizare, vă mulțumim pentru încrederea acordată și pentru răbdarea pe care o aveți”, a spus primarul.
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, spune că noile stații redau un aspect modern localității de reședință a raionului.
„Stațiile de așteptare sunt și o carte de vizită a unei localități sau oraș. Mă bucur că aceste stații sunt moderne și deja apreciate de locuitorii orașului. Toți cei care vor vizita Orheiul vor pleca de aici cu impresii bune”, a remarcat Dinu Țurcanu.