Alegerile din acest an sunt provocatoare atât pentru autorități, cât și pentru cetățenii care vor să-și exprime dreptul la opinie. Noua realitate pandemică ne-a impus ajustările ei. Prin urmare, cetățenii trebuie să se pregătească riguros pentru a se prezenta la secțiile de votare. Pentru a îndemna internauții să voteze în siguranță, echipa #diez a lansat provocarea #gatadevot2020.
Provocarea implică publicarea kitului alegătorului care include lucruri absolut necesare pentru a vota în siguranță. Prin urmare, internauții sunt invitați să-și pregătească toate cele necesare pentru 1 noiembrie, să le aranjeze frumos și să facă o fotografie cu hashtag-ul #gatadevot2020.
E important să ne prezentăm la secția de votare cu o mască (în caz de necesitate aceasta va fi oferită de membrii comisiei, dar e mai bine dacă vă prezentați cu masca personală, un pix (suntem în perioada de pandemie, prin urmare pixul personal reduce riscul de contactare a virusului), dezinfectant (timp de mai bine de jumătate de an, ne-am obișnuit cu dezinfectantul, deci acesta este indispensabil și în secția de votare) și buletinul de identitate (de altfel nu vă veți putea exprima dreptul).
Reamintim că la intrare în secția de votare fiecărui cetățean i se va face termometria.
Acest material face parte din campania de informare pentru alegerile prezidențiale 2020 „Votează responsabil, votează în siguranță”, desfășurată în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală și cu susținerea generoasă a USAID Moldova.