Vladimir Putin susține că economia Moldovei este dependentă de Rusia. „Cine vă cumpără vinurile, Franța?”

800

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, este de părere că economia Moldovei este dependentă de Rusia. Despre acest lucru el a vorbit în cadrul clubului de discuții „Valdai” din Soci.

„Vedem ce se întâmplă în jurul Moldovei și cunoaștem problemele poporului moldovenesc atât în ​​dezvoltarea democrației, cât și în dezvoltarea economiei. Dar cine vă cumpără vinul moldovenesc, Franța? Problemele nu țin doar de vinul vostru, dar și de alte ramuri ale economiei. Ele toate sunt atât de legate de piața rusească, încât nu pot funcționa fără noi. Nicăieri, cu excepția pieței rusești, producțiile moldovenești nu sunt solicitate”, a declarat Putin.

Declarațiile lui Putin se contrazic cu datele oficiale ale BNS. În anul 2020, valoarea totală a exporturilor de produse moldovenești pe piața europeană, în șapte luni ale anului curent, a constituit 893,5 milioane de dolari sau 64,7 % din totalul exporturilor. În aceeași perioadă, exportul mărfurilor moldovenești pe piața CSI a însumat 220,8 milioane de dolari cu o pondere în totalul exporturilor de 16 %.

În Federația Rusă exporturile s-au cifrat la 137,49 milioane de dolari, în România – la 357,05 milioane de dolari, iar în Italia – la 124,2 milioane de dolari.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente