Nicolae Basarab și soția sa formează o familie de peste 40 de ani. Soții locuiesc în satul Șadîc, raionul Cantemir și au împreună doi fii și o fiică, care au și ei la rândul lor copii, iar bunicii se bucură de nepoți și de rodul muncii lor. Soția are „un nume care nu se uită niciodată”, cum spune chiar domnul Nicolae. Se numește Varvara și este pedagog, la moment lucrând ca educatoare la grădiniță, iar Nicolae este de profesie inginer-electronist.
Nicolae ne povestește că înainte nu erau atâtea oportunități de a te pregăti să devii părinte. Nu existau cursuri sau ateliere de instruire a viitorilor părinți, iar din acest motiv fiecare își creștea și educa copilul așa cum știa mai bine sau cum îi îndrumau părinții. Familia sa nu s-a pregătit pentru a avea copii, nici financiar, nici emoțional, știau doar că își doresc mult copii și aceasta le-a fost suficient pentru a lua decizia. „Copiii s-au născut din foarte mare dragoste și erau foarte așteptați.”
Momentul când Nicolae și-a ținut pentru prima dată copilul în brațe a fost unul foarte deosebit: „E imposibil de redat ce emoții am avut, când am ținut copilul în brațe, a fost atât de emoționant! Dintr-o dată, am simțit o foarte mare responsabilitate. Deja nu voi avea grijă doar de mine, dar și de familie, de copilaș.” Explică tatăl că se produce o mare schimbare în tine atunci când îți dai seama că nu mai trăiești doar pentru tine și nevoile tale personale, dar ești responsabil direct și de un copil care are nevoie de toată atenția și grija ta și care fără tine nu se poate descurca; are nevoie să îi fii permanent aproape.
Niște emoții speciale pentru un părinte sunt primii pași și primele cuvinte ale copilului. Nicolae își amintește și astăzi despre primul cuvântul al primului copil, deși au trecut peste 39 de ani de atunci: „A fost ceva extraordinar, ceva magic. M-am simțit atât de mândru, atât de important și am simțit din nou o responsabilitate atât de mare”.
În viziunea lui Nicolae, să fii un tată bun înseamnă să le dai copiilor tăi ceea de ce au ei nevoie, să investești timp în ei, în educație, să le fii alături, iar cel mai important e să fii un exemplu pentru ei. Copiii l-au învățat multe lecții, în primul rând: să fie mai responsabil. La fel, și prioritățile s-au schimbat, timp pentru sine era mai puțin, trebuia să dedice mai mult timp familiei, să-și organizeze altfel viața și activitățile.
Din păcate, la puțin timp după ce s-a născut primul copil în familie, Nicolae a fost nevoit să plece, pentru o perioadă, la lucru peste hotare pentru a putea asigura financiar familia. Acolo se ocupa singur de toate treburile casnice, își pregătea mâncare, făcea curat, de asta, când a revenit acasă pentru el era evident ca toate sarcinile casnice să fie divizate și chiar uneori preluate complet de la soție, ca să reușească și ea să se odihnească.
Repartizarea lucrului casnic este o piatră de temelie într-o familie fericită: „Nu sunt de acord cu stereotipurile precum că soția trebuie să stea la bucătărie, să facă toate sarcinile casnice și să crească copiii. În primul rând, soția nu reușește să facă mai mult decât poate, noi toți avem niște limite. Iar dacă noi ne iubim mult soția, atunci avem grijă de ea, vrem să fie odihnită, fericită, vrem să se bucure de o viață frumoasă, să avem o cină romantică împreună, la care ambii să arătăm bine și relaxați, să nu fiu eu odihnit, iar soția lipsită de puteri. Acest subiect nici nu se discută, suntem obligați să o ajutăm, ca ea să se bucure de timp liber și odihnă. Și dacă îți iubești copii cu adevărat, atunci ți-e drag să schimbi un scutec, să-i tai unghiuțele, să îl piepteni. Faci orice cu mare drag, ca să fie totul bine, să fie familia ta fericită și toți membrii ei să trăiască în armonie.” Nicolae lămurește că aceste stereotipuri sunt învechite și trebuie să punem preț pe divizarea muncii casnice. Dacă femeia stă doar acasă sau la bucătărie, atunci unde e armonia din familie? Activitățile trebuiesc împărțite armonios, egal, ca să crească copii în multă dragoste și fericire și să fie odihniți și mereu cu dispoziție, atât mama, cât și tata.
Fiind inginer-electronist, tatăl își lua foarte des copiii la lucru, ca ei să vadă cu ce se ocupă. Copiii erau foarte bucuroși, când venea ziua de dus la serviciu cu tata, erau curioși, foarte interesați și puneau multe întrebări. Astfel, tatăl i-a învățat multe curiozități și nuanțe din lucrul său, le-a arătat cum funcționează diverse mecanisme și copiii au crescut cu un bagaj mare de cunoștințe. „Cel mai important lucru în educația copilului este să nu-l alinți prea tare. Câteodată vrem să le facem bine și să le oferim cât mai multe, dar uneori trebuie să ne limităm la anumite lucruri, iar copilul trebuie să înțeleagă. Părintele nu trebuie să-i zică pur și simplu «nu se poate», ci să-i explice frumos care este cauza și de ce nu este momentul potrivit acum, dar mai târziu va fi altfel”, explică Nicolae Basarab.
Tatăl trebuie să-i ofere familiei sale siguranță, să fie un model pentru toți, să fie puternic și, mai ales, să fie umărul pe care se poate sprijini toată familia. „Viitorilor tați le recomand să se gândească foarte bine înainte de a face acest pas important, pentru că un copil e o responsabilitate foarte mare, mai ales în zilele dificile de astăzi. Trebuie să fii pregătit, trebuie să vrei asta cu adevărat și să te implici.”
Acum Nicolae are deja patru nepoți pe care îi iubește mult și cărora soții încearcă să le ofere toată grija și afecțiunea. Nicolae ne povestește că a avut niște copii minunați, chiar și acum când au de luat decizii vin după un sfat la părinți. Nicolae și Varvara își îndrumă copiii cum să crească nepoții în dragoste, armonie și înțelegere, așa cum au făcut-o și ei cândva.
###
Campania „Un Tată Bun” este finanțată de Fundația OAK prin intermediul Fundației Est-Europene, în cadrul Proiectului „Abordarea violenței domestice în Republica Moldova”.
