(foto) Unde poți mânca un steak bun în centrul Chișinăului. Tomm Reviews, despre experiența sa gastronomică faină

121563214_3996012007079116_4790235202366735997_o

Tomm Blanaru este autorul blogului Tomm Reviews. Acesta testează, degustă, încearcă restaurantele din Chișinău. Echipa #diez a decis să facă uz de experiența sa și l-a rugat să împartă cu noi diferite găselnițe culinare din Chișinău.

De ziua vinului, fiecare s-a distrat cum a putut. Pentru că tradiționala sărbătoare din PMAN a fost anulată (din motive clare), toți au plecat să bea un Cabernet Sauvignon sau Chardonnay pe la vinării ori în localuri. Eu am decis să vizitez restaurantul STEAK ME, căci demult planificam să ajung aici. Localul se află chiar în inima Chișinăului, în parcul central „Ștefan cel Mare și Sfânt”.

La STEAK ME am ajuns pe la ora 14.00, terasa era practic goală. Chelnerii erau chill, plimbându-se agale printre mese. Îmi place când ai dreptul să alegi orice masă pe care o dorești și nu auzi tradiționala întrebare: „Ați rezervat?”.

Terasa e spațioasă, cu multă verdeață, îmi place. Sala din interiorul restaurantului este și ea drăguță. Nu sunt un designer ca să îmi dau cu părerea, însă mi-a plăcut ce am văzut.

După cum v-ați dat seama, STEAK ME este un local specializat pe carne. Restaurantul are un avantaj clar față de multe alte steak house-uri din Chișinău, pentru că dispune de propria fermă de animale, ce se află nu departe de Hâncești.

Aici sunt crescute cu grijă celebrele bovine Charolaise (rasă din Franța) și Black Angus (rasă de taurine din Scoția).

Bucătarul-șef al localului este Aleksandr Julavski (fost chef la Nobil). Nu îl cunoșteam personal pe chef Julavski, însă mă bucur că s-a apropiat de masa mea pentru a ne cunoaște și a discuta despre ceea ce ne place cel mai mult – carne și steakuri. Chef-ul a venit cu o tavă mare pe care erau diferite steakuri porționate. Toate steakurile sunt maturate timp de 45 de zile. Bucătarul-șef are planuri mari, dar poate vă povestesc despre ele altă dată.

Acum să trecem la mâncare! Meniul încape pe o singură pagină, foarte comod! Prețurile nu sunt mici, fiți pregătiți de asta dacă veniți aici.

Câteva poziții din meniu:
# Carpaccio de vită cu tartuffo – (150 g – 225 MDL);
# Salată cu creveți și avocado – (250 g – 180 MDL);
# Supă cu fructe de mare (380 g – 150 MDL);
# Filet mignon – (1/250/50/50 g – 260 MDL);
# Costiță de vită (350 g – 200 MDL).

 Supă gulaș cu carne de vită (350 g – 110 MDL)

Gulașul este un mare clasic al bucătăriei tradiționale maghiare. Ungurii au patentat rețeta tradițională a acestui preparat, punând-o pe lista Hungarikum a produselor maghiare autentice. Prima descriere detaliată a preparării datează încă din 1787, când era pregătit de păstorul maghiar pe foc deschis. La început, gulașul era considerat o mâncare a celor săraci, iar în timp a ajuns un preparat pe gustul nobililor maghiari. Gulaşul este o combinaţie dintre tocăniţă şi supă. Gulaşul poate fi de vită sau de porc. Are câteva ingrediente obligatorii: ceapă, multă boia (paprika ungurească) atât dulce, cât şi iute, ardei gras şi chimen. Gulașul de la STEAK ME figurează în meniu la categoria „supe”.

Prețul pentru o farfurie de supă e cam mare. Totuși, în ciuda prețului exagerat, este o poziție care merită o vizită separată. Vizual, porția pare mică, însă până la urmă vă veți sătura – believe me. Este multă carne de vită, bulionul este aromat și foarte delicios. Chef Julavskii mi-a mărturisit că a făcut cunoștință la Budapesta cu o doamnă care l-a învățat să gătească un gulaș autentic unguresc. Călătoriile totuși îți dezvoltă orizonturile și skill-urile culinare. O mică observație chelnerului: farfuria murdară a stat pe masă prea mult timp (aproximativ 10-15 minute). Aș fi înțeles acest lucru dacă terasa era plină, dar în condițiile în care practic eu eram singurul client, ar fi bine ca chelnerii să acorde puțin mai mult timp deservirii clientului.

T-Bone Angus dry aged (380 g – 304 MDL)

Steakurile se vând aici la 100 de grame. Prețul unui T-Bone Angus la 100 de grame constituie 80 de lei. Nu am putut pleca de aici fără a gusta un steak adevărat din Black Angus, de aia am fost de acord să plătesc un preț atât de mare. Of, curiozitățile astea te costă scump! Am ales gradul de frigere: Medium Rare.

Steakul s-a gătit timp de aproximativ 45 de minute. Dacă e mult sau puțin, deja decideți voi.

A meritat așteptarea, am avut în farfurie un steak veritabil. Carnea a fost moale, aromată, suculentă, se taie ușor, puțină grăsime – approved.

T-Bone-ul a fost servit cu sosul chimichurri – se gătește din ulei de măsline, piper negru, sare, zeama unei limete, cimbru uscat, usturoi, oregano, pătrunjel și ceapă roșie tocată, boia dulce –, un sos delicios care se combină de minune cu acest T-Bone din Black Angus.

Recomand acest steak tuturor steak lover-ilor! Nu veți regreta!

Steakul am vrut să-l servesc cu un pahar de vin, căci totuși era ziua lui. Ghinion: vinul la STEAK ME se vinde doar în sticle, nu au vin la pahar. Mi se pare foarte straniu, nu am mai văzut așa ceva în alte localuri din Chișinău. Mi s-a propus să comand o sticlă cu un volum de 0,375 ml, însă prețul acesteia este de 100 de lei.

Așa că de ziua vinului am comandat o sticlă de bere Grolsch (0,5 l – 65 MDL), care ulterior a fost servită într-o halbă având logoul brandului Franziskaner. Este un detaliu mic, însă care ar trebui luat în seamă.

Coadă de vițel cu sote de legume (330 g – 110 MDL)

Până a ajunge la STEAK ME, nu mai mâncasem niciodată ceva gătit din coadă de vițel. De asta am zis să încerc. Cât ar suna de straniu, dar am constatat că este un fel de mâncare delicată, recomandată mai mult doamnelor și domnișoarelor ce sunt la regim alimentar, cred. Carnea fragedă din coadă este fiartă mai multe ore la foc mic, fiind acompaniată de un sote de legume și sos de trufe. Recomand!

Am avut o experiență gastronomică faină la STEAK ME. Mă bucur că am făcut cunoștință și cu bucătarul-șef Aleksandr Julavski – un adevărat profesionist, care povestește cu atâta pasiune despre steakuri, încât ești gata să-l asculți ore în șir. Mulțumesc, chef!

***

Acest material a fost scris de către Tomm Reviews. În recenziile sale, Tomm spune că încearcă să fie obiectiv și să aprecieze localurile la justa valoare. „Nu am studii în domeniul gastronomiei, prin urmare voi aprecia totul din punctul de vedere al unui simplu oaspete al localului.” Pentru mai multe recenzii și recomandări, vedeți pagina de Facebook Tomm Reviews.

Informațiile prezentate în acest material nu reflectă necesar opiniile echipei #diez și au la bază stric experiențele personale ale lui Tomm.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente