Alexandra Petraș are 25 de ani și este o artistă începătoare care nu demult a absolvit Academia de Arte. A avut norocul să-și etaleze lucrările la Centrul de dezvoltare a industriilor creative Artcor din Chișinău. Respectiv, toți doritorii pot veni să aprecieze talentul și creativitatea Alexandrei.
„Sunt bucuroasă că Artcor m-a primit în familia sa, iar instalația «Furtuna liniștită» s-a potrivit de minune cu atmosfera acestei locații. Instalația este confecționată din hârtie galbenă și e suspendată de pod, creând impresia că plutește în aer”, a spus artista.

„Inspirația pentru aceste lucrări vine din interiorul meu, din stările mele. Toată arta se referă în primul rând la acele lucruri care nu se văd, iar meseria artistului este să-i confere o formă fizică vizuală și volumetrică pentru ca oamenii să descopere noi sensuri. De obicei, ideile mele pornesc de la îngrijorările mele. Aceasta este componenta emoțională a creațiilor mele, în timp ce fizicul îl caut în stările naturii, în texturile și formele lor naturale”, a povestit Alexandra.
„Pentru a realiza o instalație, folosesc diferite materiale. Pornesc de la hârtii și termin imprimarea imaginilor în 2D cu utilizarea unei soluții fierbinți, a uleiului sau a altor tehnici experimentale. Toți artiștii, care au lăsat în urma lor o mare moștenire, au lucrat cu materiale diverse și nu s-au temut să încerce să se exprime în moduri diferite. Aceasta este o altă sursă de inspirație pentru mine – biografiile artiștilor din trecut”, mărturisește tânăra.
„Arta mea nu urmărește să explice sau să învețe oamenii. Tot ceea ce o persoană trebuie să înțeleagă pentru sine va fi corect. Îmi exprim doar conceptele și sentimentele mele. Dacă cineva vede alt sens în lucrările mele, atunci e bine, iar dacă nu, atunci măcar atinge ceva frumos.”
Expoziția este deschisă pentru toți doritorii, iar pentru programare o puteți contacta pe Alexandra AICI.
Centrul de dezvoltare a industriilor creative Artcor se află pe strada 31 August 1989, blocul cu numărul 137.