USM a participat la Seminarul Internaţional „Psihologia aplicată în contextul schimbărilor sociale”, ediţia I-a

usm

Facultatea de Psihologie, Ştiinţe ale Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii de Stat din Moldova, în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (Moldova), Centrul Republican de Asistenţă Psihopedagogică (Moldova), Universitatea de Management Educaţional (UME, Kiev, Ucraina), Institutul de Psihologie Socială şi Politică (Kiev, Ucraina) şi Centrul de Transformări Sociale şi Personale (Ucraina), a organizat Seminarul Internaţional „Psihologia aplicată în contextul schimbărilor sociale”, prima ediţie, scrie usm.md.

Evenimentul, desfăşurat în baza acordului de parteneriat dintre USM şi UME (Ucraina), a avut loc pe 25 septembrie 2020 în format online şi a întrunit peste 50 de participanţi din Moldova și Ucraina.

În cadrul seminarului au fost prezentate comunicări ale cercetătorilor de la instituţiile participante, accentul fiind pus pe specificul asistenţei psihologice în mediul educaţional, social și organizaţional în ansamblu. Au fost discutate şi diverse perspective de colaborare ulterioară: organizarea de evenimente ştiinţifice, şcoli de vară pentru studenţi şi doctoranzi, proiecte de cercetare pe teme comune, programe de master, mobilităţi academice ş.a. Participanţii la seminar şi-au exprimat încrederea că acest eveniment va fi un bun început pentru o cooperare academică fructuoasă şi o experienţă internaţională inedită.

### 

Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUSM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente