(video) Personajul de benzi animate Arci revine pentru a relata despre votarea în siguranță

cq5dam.web.1280.1280 (7)

Ariciul Arci, un personaj bine cunoscut deja printre copii, care le povestește despre procedurile de vot într-un limbaj prietenos și util, revine pentru a atenționa asupra măsurilor de protecție anti-COVID-19 și pentru a explica cum se solicită urna de vot mobilă.

Campania „Drumul lui Arci spre alegeri” a fost lansată de Ziua Internațională a Democrației printr-un spectacol de teatru cu păpuși, de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE), cu sprijinul PNUD și USAID, oferit în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”.

Cea de-a III-a ediție a benzilor desenate electorale, cu titlul „Arci contra COVID-19”  cuprinde trei istorii ușor de citit și de înțeles despre cum votăm în siguranță, cum utilizăm corect masca de protecție și despre procedura de vot cu urna mobilă.

În luna octombrie, 12 700 de exemplare ale acestei ediții ale benzilor desenate vor ajunge la aproape 100 de școli din peste 50 de localități din Republica Moldova. Publicația este disponibilă în limbile română, rusă, ucraineană, găgăuză și romani.

Pe lângă benzile desenate, bibliotecile școlilor vor mai primi:

„La CICDE, credem cu tărie că democrația se învață! Acest lucru se poate realiza la orice vârstă, dar, din perspectiva noastră, este vital ca să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă. În acest sens, Ariciul Arci vine în ajutor, care, transformat și într-o jucărie de pluș, le place copiilor deoarece este inteligent și inventiv, iar pe timp de pandemie, îi provoacă pe copii la primul joc de societate electoral «Arci te provoacă la joacă» și, desigur, să afle cum se va vota pe timp de pandemie”, spune Doina Bordeianu, directoarea CICDE.

Și Eva Bounegru, managera proiectului PNUD, crede că: „Educația civică și informarea alegătorilor nu e doar despre cei care au deja dreptul la vot, ci și despre cei care urmează să voteze. Astfel, PNUD, împreună cu donatorul proiectului, USAID Moldova, susține educația electorală timpurie. Și, în plus, mai știm că împreună cu copiii, vor citi și răsfoi benzile desenate electorale și părinții. Este important ca fiecare alegător să voteze responsabil și în siguranță”.

PNUD Moldova și partenerii săi susțin consolidarea proceselor electorale în Moldova de mai mult de 10 ani. Mai multe informații despre activitățile proiectului găsiți pe undp.md/pentru-alegeri.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente