Uniunea Scriitorilor din România a transmis sâmbătă un mesaj de solidaritate laureatei Premiului Nobel pentru Literatură Svetlana Alexievici, opozantă a regimului din Belarus, arătând că aceasta reprezintă „o emblemă a spiritului liber”.
„Uniunea Scriitorilor din România îşi manifestă întreaga solidaritate cu laureata Premiului Nobel pentru Literatură (2015), Svetlana Alexievici, în aceste momente când libertatea ei și a colegilor ei din opoziția democratică din Belarus este grav amenințată. Marele prestigiu al scriitoarei, dublat de forța curajului ei civic, în calitatea de membră a prezidiului Consiliului de coordonare a opoziției din Belarus, o transformă pe Svetlana Alexievici, acum, când e hărțuită zilnic și amenințată cu detenția, într-o emblemă a spiritului liber”, precizează un comunicat de presă transmis sâmbătă de Uniunea Scriitorilor și citat de AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Svetlana Alexievici este „una dintre cele mai puternice voci care nu ezită să afirme că țara ei trebuie să iasă dintr-un sistem totalitar, opresiv și să intre în rândul statelor democratice”.
„Am trăit noi înșine în comunism, ceea ce ne face cu deosebire sensibili la importanța respectării libertăților fundamentale ale omului. Valorile pentru care luptă Svetlana Alexievici sunt și valorile noastre”, se mai menționează în comunicat.
Svetlana Alexievici este autoarea unor cărți despre Cernobîl, războiul din Afganistan și prăbușirea Uniunii Sovietice, fiind ultimul lider al opoziției din Belarus care nu a fost arestat sau nu a plecat din țară.
Ambasadorii din România, Lituania, Suedia, Cehia, Austria și alte state europene au mers pe 9 septembrie acasă la Svetlana Alexievici, membru al Consiliului de Coordonare al opoziției din Belarus, pentru a preveni o eventuală arestare a acesteia.
„Am primit informații precum că persoane necunoscute sună la apartamentul Svetlanei Alexievici, probabil reprezentanți ai serviciilor secrete sau poliției”, a declarat ambasadorul Lituaniei în Belarus, Andrius Pulokas, explicând de ce diplomații au ales să facă bloc în apărarea scriitoarei.