Directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Eremei Priseajniuc, a semnat astăzi autorizația pentru importul, în premieră, a unui lot de Remdesivir, care este primul medicament autorizat în SUA și UE pentru tratamentul COVID-19.
Lotul de medicament Remdesivir (denumirea comercială Covifor), va fi livrat în Republica Moldova în termen de 10-20 de zile de distribuitorul farmaceutic „Dita EstFarm” SRL, în cantitate de circa 2 000 de flacoane.
„Vom face tot posibilul ca cetățenii noștri să aibă acces la cele mai eficiente medicamente folosite în tratamentul împotriva COVID-19, inclusiv, pe platforme internaționale de cercetare clinică. În acest sens, conlucrăm activ cu producătorii și distribuitorii de medicamente, companii de cercetare clinică și dezvoltare medicală cu renume internațional. Astfel, ne îndreptăm spre realizarea scopului propus de asigurare a securității farmaceutice a țării pe timp de pandemie”, a menționat Eremei Priseajniuc.
În Republica Moldova preparatul Remdesivir este prevăzut în Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou”, utilizat în tratamentul pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2.