Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la Universitatea de Stat din Moldova. La întâlnire au participat prof. univ. dr. hab. Otilia Dandara, prorectoră pentru activitatea didactică a USM și prof. univ. dr. hab. Violeta Cojocaru, prorectoră pentru activitatea studențească a USM.
La începutul întrevederii, doamna Sofia Grammata și-a exprimat bucuria că se află la USM, unica universitate din Republica Moldova în care, timp de 21 de ani, s-a studiat limba și cultura greacă. Pe parcursul discuțiilor a fost scoasă în evidență buna colaborare pe care Universitatea de Stat din Moldova o are cu instituțiile de învățământ superior din Grecia. În cei peste 20 de ani de existență a specialității „Limba și literatura română – limba neogreacă” în cadrul Facultății de Litere a USM, au fost încheiate acorduri interinstituționale cu universități din Grecia – Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, Universitatea „Aristotel” din Salonic, Universitatea din Ioannina, Universitatea din Patra ș.a. În acest fel, studenții au beneficiat de burse de studiu oferite de statul elen, au participat la programele organizate de aceste și alte instituții de învățământ superior, iar profesorii USM au efectuat vizite academice la universități din Grecia, transmite usm.md.
În cadrul întâlnirii, E.S. Sofia Grammata și-a exprimat disponibilitatea pentru a contribui la susținerea în continuare a activității Centrului de limbă și cultură greacă al Universității de Stat din Moldova. Noua ambasadoare a Greciei în Republica Moldova a menționat că studierea limbii elene este un factor important în formarea specialiștilor din diverse domenii și că este absolut necesar să se consolideze cooperarea între instituțiile academice din Grecia și Universitatea de Stat din Moldova.
Vizita E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Repubica Moldova, cu sediul la București, a avut loc cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare la MAEIE ale Republicii Moldova.
Acest material a fost scris și redactat de echipa USM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.