A.O. „Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ANIMA” în parteneriat cu Centrul de Resurse pentru Adolescenți și Tineret din cadrul DÎTS Bălți, cu ajutorul financiar oferit de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova din resursele alocate sectorului de tineret implementează proiectul „SNV2020 – ALTFel”.
SNV reprezintă un eveniment național anual de promovare a voluntariatului şi de recrutare a voluntarilor care asigură formarea deprinderilor de a face voluntariat printr-o conlucrare eficientă a tinerilor, autorităţilor publice locale, businessului responsabil social, mass-mediei locale şi naţionale, societăţii civile, persoanelor publice şi cetăţenilor în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi sociale, de caritate, ecologice, de instruire etc.
SNV 2020 ALTFel va avea loc în perioada 4-11 octombrie 2020 în cadrul a minimum 25 de unități teritorial-administrative și va fi realizat cu suportul a 27 de parteneri locali aleși în calitate de coordonatori locali ai SNV 2020. Urmărim atragerea a peste 600 de voluntari care vor organiza 125 de activități de voluntariat. La fel, vor fi organizate cinci activități tematice online pentru voluntarii SNV 2020 ALTFel.
Anima invită partenerii locali (reprezentant al Centrelor de Tineret, al Asociației Obștești, Instituției de Învățământ, reprezentant APL sau orice persoană cu inițiativă și implicată comunitar) să se înregistreze până pe 10 septembrie 2020 AICI, la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 068 00 87 55.
Anima invită voluntarii SNV 2020 ALTFel, în localitatea care o reprezintă (sau care nu cunosc detalii despre Coordonatorul local din localitatea lor/au nevoie de mentorat și ghidare, pentru a se implica în activitățile de voluntariat) să se înregistreze până pe 2 octombrie 2020 la următorul link: https://docs.google.com/forms/d/1QpjO4w0vPWJSNXxagfIVmBftpyN5KjnDARS1_jhhJk/edit.
Proiectul asigură premii și certificate pentru partenerii locali, entitățile atrase în inițiativă, reprezentanții APL-urilor implicați în inițiativă și voluntari.
Asociația Obștească „Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală ANIMA” a fost fondată pe 15 august 2012 în municipiul Bălți. În 2016, asociația a lansat primul spațiu de socializare și dezvoltare personală din Republica Moldova, cu denumirea „Anticafeneaua din Bălți”. Sunt o echipă de formatori în educația nonformală, ce au drept scop promovarea conceptului de educație neformală, instruire și dezvoltare personală pentru tineri, adulți și alte persoane interesate.












