Peste 1 000 de părinți din Chișinău au semnat o petiție. Aceștia cer ca grădinițele să lucreze până la ora 18.00

gradinita_44473200-920×611

Mai mulți părinți din Chișinău nu sunt mulțumiți de noul regim de funcționare al grădinițelor de stat. Peste 1 000 de părinți și-au exprimat nemulțumirea semnând o petiție prin care cer autorităților să revizuiască regimul, ca acesta să fie în concordanță cu regimul de lucru al părinților.

„Prin această petiție rugăm revizuirea regimului de lucru al grădinițelor de stat cel puțin între orele 8.0 și 18.00. Majoritatea părinților lucrează de la ora 8.0 până la ora 17.00. Angajatorii nu vor permite părinților să plece mai devreme să își ia copiii. Nu toți au rude disponibile să ia copilașii mai devreme”, se stipulează în textul petiției.

Petiția poate fi semnată AICI.

Amintim că primarul general de Chișinău, Ion Ceban, a publicat un comunicat în care menționează că în scopul reluării activităţii instituţiilor educaţionale din capitală, în contextul pandemiei de COVID-19, Primăria municipiului Chişinău va întreprinde un șir de acțiuni, printre care se stipulează că la grădiniță copiii se vor afla șapte ore pe zi și vor fi alimentați de patru ori pe zi, iar fiecare grădiniță urmează să elaboreze orarul de venire-plecare al copiilor. Mai multe detalii vedeți AICI.

Totodată, autoritățile au decis că școlile și grădinițele se vor redeschide în data de 1 septembrie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente