Bianca și Beatrice Ciobanu sunt surori gemene de 16 ani îndrăgostite de artă, care imediat după absolvirea școlii de arte „Alexei Șciusev” și având fiecare în mâini câte un certificat în domeniul artei plastice au decis de comun acord să-și transforme pasiunea în ceva real. Mai exact, fiind interesate de ecologie și de modul de viață conștient, au decis să picteze pe pungi ecologice ca mai apoi să le vândă, creând astfel o pagină de Instagram prin intermediul căreia fetele își promovează mica lor afacere.
Totul a început de la un reportaj la TV, spun gemenele. „Privind un reportaj la televizor despre faptul că pungile de plastic ar putea să fie interzise începând cu anul 2021 și conștientizând necesitatea înfăptuirii acestei schimbări, am creat o pagină de Instagram și am zis doar să încercăm să vindem aceste torbițe, mai ales știind faptul că trecerea la o pungă eco este de fapt primul pas spre o viață mai sustenabilă.”
„Am pornit afacerea din rezervele financiare pe care le aveam”
La 16, e destul de dificil să pui pe roate o afacere, dar se pare că Beatrice și Bianca pe lângă talent, mai au și curaj, având în spate aripi pe care nu le-a tăiat nimeni. Fetele spun că, atunci când au pornit afacerea, și-au dorit ca fiecare persoană din oraș și nu doar să poarte o torbiță pictată, ba chiar personalizată, unică și deosebită.
„Sincere să fim, nu ne-a ajutat nimeni la implementarea ideii în realitate. Am studiat singure la mai multe webinar-uri despre cum se lucrează corect pe Instagram, am învățat diverse sfaturi din acestă sferă și am încercat să le implementăm pe pagină noastră. Am pornit afacerea din rezervele financiare pe care le aveam, iar banii pe care apoi îi obțineam din vânzarea torbițelor îi investeam mai departe.”
Concurența pieței fiind destul de mare, fetele spun că s-au gândit să facă în așa fel încât torbițele lor să se deosebească de toate celelalte prin a picta pe ele.
„De multe ori, atunci când livram torbițele, clienților nu le venea să creadă că noi ne ocupam de totul”
„Am procurat vopsele speciale pentru textile și astfel a început totul. Cu toate acestea, să întemeiezi o miniafacere la această vârstă este destul de greu. De multe ori, atunci când livram torbițele, clienților nu le venea să creadă că noi ne ocupam de totul, că noi eram cele cu care vorbiseră pe Instagram despre cum să arate torbița dorită de ei. Totodată, aveam unele îndoieli că și-ar putea pierde încrederea de vreme ce nu se ocupă o persoană adultă de realizarea acestora. Dar pe noi acest fapt nu ne-a împiedicat să continuăm”.
Fetele ne-au povestit că torbițele eco sunt pictate în exclusivitate doar de ele, neavând o oarecare distribuție a acestei sarcini. Beatrice se ocupă mai mult de realizarea fotografiilor și de editarea acestora, iar Bianca – de aranjarea feed-ului și a textului de sub postare, lucruri importante pentru o pagină de Instagram.
„Dificultăți desigur sunt”, spun tinerele, menționând că au avut perioade când voiau să renunțe, fiind demotivate atunci când vedeau că ideile lor sunt preluate de concurenți. Cu timpul însă, au învățat să gestioneze emoțiile și mai ales timpul și dedicația pe care au investit-o în acest proiect, acesta fiind generatorul pentru care și-au dorit să nu se oprească în loc. Învățând să crească creativ și să fie mereu cu un pas înaintea concurenților.
„Noi le oferim posibilitatea clienților ca fiecare dintre aceștia să aibă o torbiță cu un design unic, care să îi reprezinte în totalitate”
Când le-am întrebat prin ce totuși se fac deosebite sacoșele Art Eco Bags, fetele au răspuns că: „Fiecare comerciant are punctul său forte. Noi însă venim cu posibilitatea ca orice design, orice inscripție să fie realizate manual, cu multă minuțiozitate și în diverse tehnici, ceea ce nu poate fi imprimat spre exemplu. Totodată, noi le oferim posibilitatea ca fiecare dintre clienți să aibă o torbiță cu un design unic, care să îi reprezinte în totalitate. Noi lucrăm mult la acestea și uneori chiar ne gândim că prețul este unul nesemnificativ în comparație cu orele de lucru. În schimb, primim plăcere de la faptul că facem ceea ce ne place”.
Despre secretul evoluției pe piață, Bianca și Beatrice spun că totul în principiu se rezumă la multă muncă, pentru că niciun succes nu este posibil fără efort.
„Regulile principale pe care le-am învățat sunt diversitatea, actualitatea informației și fotografiile calitative”
„Este foarte importantă activitatea zilnică pe rețelele de socializare și conținutul pe care îl furnizăm urmăritorilor noștri. Cred că regulile principale pe care le-am învățat sunt diversitatea, actualitatea informației și fotografiile calitative. Pentru un cont reușit de Instagram și pentru a atrage clienții, trebuie să ai un feed frumos, sa le împărtășești urmăritorilor despre utilitatea produselor pe care le vinzi și desigur să distribuim feedbackul pe care l-au oferit clienții care deja au beneficiat de serviciul nostru. Este foarte important pentru clienți să se identifice cu imaginea companiei, anume din punctul de vedere al promovării unei vieți mai eco și al artei, în cazul nostru.”
„Încercarea vină n-are”
Dar cum e posibil să avem un final fără ca să-i motivăm pe cei care au idei, dar se tem să le implementeze? Fetele le sugerează tinerilor ca și ele să nu se teamă, ba din contra, „încercarea vină n-are”.
„Chiar dacă ceea ce fac la început pare să fie în zadar, ei trebuie să continue atât timp cât simt că fac ceea ce își doresc cu adevărat. Informați-vă și dezvoltați-vă continuu în domeniul care vă pasionează, investiți în cunoștințele voastre și cu siguranță veți reuși!”
Pentru mai multe detalii despre activitatea Biancăi și Beatrice, accesați pagina lor de Instagram sau puteți găsi torbițele lor la Librăria Cartego, pe strada Vlaicu Pârcălab 2.