Câte un elev în bancă și respectarea distanței de 1,5 metri. Care sunt condițiile revenirii în școală

sala-de-clasa-scoala

Comisia de profil  a parlamentului s-a întâlnit cu reprezentanții Ministerului Educației pentru a le prezenta soluții de organizare a procesului de studii de la 1 septembrie. Potrivit raportorilor din comisie peste jumătate din școlile din țară sunt pregătite în regim normal să desfășoare lecțiile, cu respectarea normelor sanitare.

De asemenea, se propune aflarea unui singur copil în bancă și menținerea distanței de 1,5 metri între bănci. În aceste condiții, elevul nu este obligat să poartă mască.

Fiecare clasă va fi asigurată cu dezinfestanți și dezinfectarea întregii clase de la ușă până la toate spațiile cu care copilul interacționează.

Din cele 1 249 de instituții de învățământ general din țară, 808 instituții intenționează să folosească modelul I de învățare din cele șapte propuse de minister. Acesta prevede prezența fizică a elevilor 100% la școală, iar 267 de instituții intenționează să aplice modelul învățării combinate.

Recent, conducerea Ministerului Educației a organizat o masă de discuții cu reprezentanții MSMPS, ANSA, ANSP, Primăriei Chișinău și ai altor instituții pentru a stabili planul de organizare a anului de studii 2020/2021 în condițiile epidemiologice de COVID-19 pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar.

Discuțiile au vizat aspecte ce țin de:
# asigurarea distanței fizice în sălile de clasă;
# efectuarea transportului în comun al elevilor la și de la instituția de învățământ;
# prevenirea aglomerării spațiilor;
# curățarea și dezinfectarea spațiilor și echipamentelor cu produse biocide și virucide avizate;
# protecția sănătății elevilor, a cadrelor didactice și a personalului auxiliar aflat în grupele de vârstă cu risc și/sau având acțiuni cronice și/sau dizabilități;
# crearea în interiorul instituțiilor de învățământ (curte, săli de clasă, coridoare, cantine), circuite clare, prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, deplasare în interiorul școlii și de părăsire a acesteia etc.

Vă amintim că ministrul educației, Igor Șarov, a enumerat șapte modele de frecventare școlară. Lista poate fi văzută aici.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de TelegramRO și RU.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente