O femeie din Moldova a fost lipsită de proprietate, iar CtEDO a obligat statul să-i achite despăgubiri în valoare de 167 000 de euro

Foto-CEDO-35

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a pronunțat decizia în cauza Arzamazova contra Moldovei, în care statul a fost obligat să-i achite despăgubiri în valoare de 167 000 de euro.

Reclamanta Elena Arzamazova, de naționalitate australiană şi moldoveană, a fost lipsită de dreptul de proprietate asupra unei clădiri pe care a cumpărat-o de la Consiliul local din Pojareni,

În 2004, reclamanta a cumpărat o clădire, în trecut utilizată pentru festivităţi. Înstrăinarea a fost organizată de către consiliului local şi primărie şi aprobată de consiliul local. Contractul a fost semnat în faţa notarului şi clădirea a fost înregistrată în registrul bunurilor imobile.

Cu toate acestea, în 2007, procuratura s-a adresat cu acţiune de anulare a tranzacţiei pe motivul că preţul obţinut pentru clădire a fost prea mic şi că a fost înstrăinat fără licitaţie, contrar legislaţiei.

După ce prima instanţă a respins acţiunea de două ori pe motiv că a fost depusă în afara termenului, în 2013, Curtea de Apel a anulat contractul, constatând că autoritatea publică a comis o eroare când a înstrăinat clădirea şi a aprobat şi înregistrat tranzacţia, deoarece aceasta era parte a domeniului public şi nu putea fi înstrăinată în niciun caz.

Reclamanta a declarat recurs, care a fost respins de către Curtea Supremă în 2014. Solicitarea înaintată de către aceasta privind omisiunea Curţii de Apel de a dispune compensaţie pentru investiţa în renovarea clădirii a fost declarată inadmisibilă.

Ea a înaintat o acţiune civilă împotriva consiliului local şi a procuraturii pentru a recupera banii investiţi în clădire, care a fost respinsă în 2019. După iniţierea acţiunii civile, a fost iniţiată o cauză penală, care ulterior a fost suspendată.

Invocând Articolul 1 din Protocolul nr. 1, protecţia proprietăţii, reclamanta a susţinut că a fost privată de clădire şi teren pe motive neimputabile sieși, fără vreo compensaţie.

Curtea a concluzionat că a avut loc violarea Articolului 1 din Protocolul nr. 1, reţinând că privarea reclamantei de clădire i-a impus o sarcină individuală şi excesivă şi că autorităţile au eşuat să asigure o balanţă echitabilă între cerinţele interesului public, pe de o parte, şi drepturile reclamantei la protecţia proprietăţii, pe de altă parte.

Curtea a acordat reclamantei suma de 160 000 de euro cu titlu de prejudiciu material, 5 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral si 2 000 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente