Sesiunea de primăvară-vară a parlamentului a durat circa 121 de ore. Care sunt principalele legi adoptate

49808049353_f18f7e537f_k
Foto: flickr.com/parlamentul RM

În sesiunea de primăvară 2020, Parlamentul Republicii Moldova a fost convocat în 21 de ședințe plenare. Dintre acestea, 18 au avut loc, iar trei nu s-au desfășurat din lipsă de cvorum. Durata totală a dezbaterilor din cadrul ședințelor plenare a fost de circa 121,14 ore.

În acest an, sesiunea de primăvară a parlamentului a început pe 3 februarie și s-a încheiat pe 20 iulie. Prima ședință plenară din sesiunea de primăvară a avut loc în data de 6 februarie, iar ultima – pe 20 iulie 2020.

În 2019, în sesiunea de primăvară, parlamentul s-a convocat în 16 ședințe plenare cu o durată totală a dezbaterilor de circa 49,55 ore.

Potrivit Regulamentului Legislativului, parlamentul se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

Vezi mai jos care sunt principalele legi adoptate.

# –Parlamentul a adoptat propunerea guvernului de declarare a stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă de 60 de zile – 17 martie.

# Parlamentul a votat anularea sesiunilor de bacalaureat în anul 2020 – 21 mai.

# Parlamentul a votat modificarea Codului penal cu un articol care-i vizează pe participanții și organizatorii curselor auto ilegale. Cursele ilegale vor fi sancționate cu până la 75 000 de lei sau cu închisoare de până la doi ani – 18 iunie.

# Obținerea pensiei va fi realizată și prin procură – 16 iulie.

# Parlamentul a anulat examenele de calificare pentru elevii din școlile profesional tehnice – 11 iunie.

# „Legea ONG-urilor” a fost votată în parlament – 11 iunie.

# Agresorii familiali vor fi monitorizați cu brățară aplicată pe mână sau picior – 11 iunie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente