(foto) Înainte și după. Cum arată după reparație baia în care se spală peste 900 de femei de la Spitalul Municipal nr. 1

baie900femeicollage

În iunie 2020, în presă a apărut baia de la Spitalul Municipal nr.1 în care se spălau anual peste 900 de femei. Atunci, activista Elena Druță a decis să ajute spitalul și femeile care anual nasc în secția „Prematuri”

După primele patru zile de operație este foarte greu să urci în cada ceea, lavoarul nu funcționează, trebuie reparat. Trebuie schimbată teracota, pentru că ea acumulează umiditate. La noi se acumulează rând la baie”, spunea în iunie Irina, mama unui copil născut prematur.

La inițiativei Elenei a pornit o campanie online de strângere de fonduri: O baie peste 900 de femei.

Cum arăta baia

Care era proiectul

„108 persoane și trei companii au pus mână de la mână și au organizat renovarea în totalitate a unei băi din incinta Spitalului Clinic Municipal nr. 1 din Chișinău. Este vorba de baia din Secția Prematuri, acolo unde anual sunt internate circa 900 de femei cu bebelușii lor. Deși unele internări pot dura doar câteva zile, sunt altele care durează săptămâni sau chiar luni întregi. În tot acest timp, proaspetele mămici nu aveau acces la servicii de igienă adecvate – singura baie din secție fiind în condiții deplorabile. 

Astfel, una dintre femeile al cărei bebeluș a fost internat acolo a decis, cu acceptul prealabil al instituției, să organizeze o campanie de strângere de fonduri pe Facebook. Campania «O baie pentru 900 de femei» a reușit să adune aproximativ 3 300 de euro de la 108 donatori persoane fizice. Mai mult decât atât, inițiativa a atras și susținerea a trei companii, fapt ce a permis și economii din suma adunată. Lucrările de reparație, de exemplu, au fost prestate cu titlu gratuit de către compania imobiliară Citys, echipa căreia a gestionat lucrările cap-coadă, livrând rezultatul la cheie» și fără a percepe vreo remunerare pentru efortul depus. Și rețeaua de magazine Supraten a susținut campania cu o donație de materiale de construcție și cu obiecte sanitare în valoare de peste 2 2000 de lei, iar compania Vefasistem (producător de ferestre și uși) a avut o contribuție de 700 de euro.

Mobilizarea rapidă și susținerea exprimată pentru o astfel de idee a fost pur și simplu surprinzătoare, iar rezultatele – rapide și extraordinare. Astfel, de noile condiții beneficiază deja mămicile care în această perioadă au născut înainte de termen.

Administrația Spitalului planifică renovarea capitală a întregului bloc, dar până atunci reparația acestei băi va asigura femeilor din secție confortul necesar.

După încheierea lucrărilor, din fondurile adunate au mai rămas încă 18 000 de lei. Astfel, din suma disponibilă urmează să fie cumpărate bunuri pentru programul de monitorizare a bebelușilor prematuri în perioada de după externare.

Campania a reușit nu doar să depășească obiectivele setate, dar e și un frumos exemplu de solidarizare pe timp de criză”, ne povestește Elena.

Cum arată acum

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente