Italia ar putea prelungi starea de urgență până în luna octombrie

coronavirus.italia-1280×720-1

Italia ar putea prelungi starea de urgență în sănătate publică până în luna octombrie. Premierul italian Giuseppe Conte a cerut parlamentului susținere în acest sens.

Premierul italian Giuseppe Conte a încercat să obţină sprijin politic pentru măsura preconizată, deşi guvernul poate teoretic să o adopte fără susţinerea parlamentului, transmite agerpres.ro.

Starea de urgenţă în Italia ar urma să expire vineri, iar Conte ar dori prelungirea până în octombrie. El s-a declarat însă deschis la alte sugestii din partea parlamentului.

„Trebuie să fim conştienţi că încetarea (stării de urgenţă) ar paraliza întregul sistem de protecţie şi prevenire construit în ultimele luni grele”, a avertizat prim-ministrul.

Autorităţile italiene folosesc starea de urgenţă pentru a permite acţiuni rapide şi evitarea birocraţiei în caz de calamităţi naturale, cum ar fi cutremurele, sau în caz de crize sanitare.

Amintim că, în ultimele săptămâni, situaţia s-a ameliorat, dar există încă temeri privind posibilitatea unui al doilea val al epidemiei. Până acum, în ţară s-au înregistrat aproape 247 000 de cazuri şi peste 35 000 de decese după infectarea cu virusul care provoacă COVID-19, conform datelor actualizate marţi de Ministerul Sănătăţii.

Amintim că Italia și-a închis granițele pentru cetățenii care au tranzitat sau vin din Moldova până la sfârșitul lunii iulie.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente