(foto) Rochiile sunt oglinda copilăriei. Natalia Bescorovalinii ne povestește despre concursul „MândrIA”, antitrenduri vestimentare și planuri de viitor

Zephyr

Concursul MândrIA care an de an se organiza în cadrul evenimentului IA MANIA, anul acesta, le fel ca toate activitățile, s-au reorientat și de asemenea s-a desfășurat online. Designerii au avut însărcinarea de a reinventa „Rochia mamei”, câștigătoarea concursului devenind Natalia Bescorovalinii, cea cu care am discutat despre emoțiile de după participare.

„Rochiile mamei și bunicii sunt oglindă spre copilărie”

Natalia spune că ideea concursului „Rochia mamei” a inspirat-o din prima, spunând că rochiile mamei și bunicii îi sunt oglindă spre copilărie, acolo unde mama îi cosea haine, iar bunica era model de eleganță și stil. Elemente care au devenit laitmotiv în identificarea ei ca designer autohton.

Câștigătoarea concursului povestește că atunci când a început procesul de reciclare a rochiilor, avea drept scop stabilit ca rezultatul final în primul rând să o încânte pe ea, să-i răspundă la întrebarea „aș vrea eu să port asta?”. Obiectivul țintă era să creeze articole care se vor menține în timp – indiferent de tendințe. În urma concursului, Natalia a acumulat 618 puncte și câștigat trofeul „MândrIA” și 15 000 de lei.

Suma dată, spune ea, o va „investi în colecția toamnă-iarna, la care voi începe să lucrez în curând”.

Eram curioși să aflăm însă ce noutăți ne așteaptă de la Zephyr, brandul Nataliei. La care ea ne-a mărturisit că: „O noutate Zephyr va fi categoria rochii reciclate, la care vom începe să lucram în curând. Va fi un proiect nou în care vom reinventa lunar rochiile «uitate» din dulapurile mamelor noastre”.

„Haine în care femeile se simt bine, indiferent de circumstanțe”

Prin Zephyr, Natalia și echipa ei doresc să devină sursă de inspirație atât pentru femeile din Moldova, cât și pentru cele din afara țării. „Vom continua să mergem pe linia și stilul hainelor noastre – feminine, diafane, colorate, haine în care femeile se simt bine, indiferent de circumstanțe.”

Un capitol mai puțin plăcut este plagierea cu care s-a confruntat protagonista noastră recent, moment ce a determinat-o să revină cu o reacție pe Instagram. Cum a fost reacția ei și cu ce emoții s-a întâlnit, Natalia scrie că: „Se spune că dacă cineva copiază de la tine, atunci tu ești mai bun(ă) și ar trebui să te bucuri. În teorie sună foarte bine, în practică însă – mai dificil. Mă afectează mult persoanele care au criză de inspirație și periodic plagiază, iar pe lângă asta mai sunt promovați intens pe rețelele de socializare ca și «creatori de modă». În așa moment, verbul «a crea» se devalorizează instant și nu mai are efect”.

Totuși, indiferent de dificultăți și „furturi” de individualitate, dorim să încurajăm creatorii noștri autohtoni, pentru că ei sunt semnul care demonstrează că și acasă se pot crea lucruri frumoase și autentice.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ilinca Televca
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente