(foto) Cum s-a desfășurat prima zi de admitere la Universitatea Tehnică a Moldovei 

utm admitere (9)

Ziua de luni, 27 iulie, a însemnat nu doar un frumos început de săptămână, dar și un nou început pentru mulți absolvenți de licee și colegii, care au venit la Comisia de admitere a UTM să-și exprime opțiunea pentru specialitatea/facultatea dorită.

Chiar dacă pandemia a impus condiții diferite de cele din anii precedenți, tinerii care au decis să-și depună actele Universitatea Tehnică a Moldovei au acceptat să se programeze din timp pe site-ul universității sau prin telefon la call-center și să se prezinte la ora stabilită. Iar pentru cei care au venit fără o programare prealabilă, a fost organizat un rând electronic. Cu toții însă s-au conformat cu strictețe măsurilor de protecție cuvenite, purtând mască și respectând distanța socială. S-au echipat cu viziere, măști și mănuși și membrii comisiei de admitere, astfel ca procesul de admitere să decurgă în condiții de maximală prudență și protecție.

„Ne bucură faptul că în topul preferințelor absolvenților de licee și colegii se află specialitățile inginerești. Până la ora actuală, prin aplicația online a UTM au fost înregistrate deja peste 2 500 de cereri/dosare de admitere, iar în prima zi de admitere câteva zeci de tineri și-au depus deja actele în original – dovadă că fac o alegere conștientă, bine gândită”, a declarat Radu Melnic, secretarul responsabil al Comisiei de admitere a UTM.

Pentru unii candidați, prima zi de admitere a însemnat și un examen serios în sensul direct al cuvântului. Optând pentru specialități care necesită la admitere o probă de aptitudini, ei au susținut examenul la desenul artistic, dar și la limbile engleză și franceză.

În timp ce candidații treceau procedura de admitere, însoțitorii lor au avut posibilitatea să savureze peisajul inedit al celei mai pitorești atracții a UTM – parcul-muzeu al tehnicii în aer liber din campusul academic Râșcani al UTM, unde în anul curent a fost amplasată Comisia de admitere.

UTM este universitatea cu cele mai multe locuri bugetare: peste 1 350 din cele 5 000 alocate pentru toate universitățile din republică. Tinerii pot depune actele până pe 4 august, iar rezultatele preliminare vor fi afişate pe 8 august.


Acest material a fost scris și redactat de echipa UTM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Taguri: #PromoUTM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente