Kaufland ajunge în sudul țării. S-a anunțat lansarea oficială a lucrărilor de construcție a magazinului în orașul Comrat

DJI_0011

Kaufland Moldova continuă extinderea proiectului investițional în Republica Moldova și anunță lansarea oficială a construcțiilor primului magazin în regiunea de sa țării, mai exact în orașul Comrat. În acest context, pentru a exprima recunoștința față de toți partenerii implicați în inițierea acestui proiect, dar și pentru a prezenta planurile investiționale și machetele grafice a viitorului magazin, Kaufland a organizat un eveniment, cu public restrâns, în orașul Comrat.

Astăzi, suntem în fața unui nou început frumos pentru Kaufland Moldova, dar și pentru cetățenii din Găgăuzia. Împreună cu toți partenerii care au pus umărul ca această investiție să devină realitate, dăm startul unui proiect de suflet în regiunea de sud a Republicii Moldova și anume construcția magazinului în orașul Comrat. Vom aduce în Găgăuzia standarde înalte de calitate, parteneriate locale durabile și grijă față de comunitatea în care ne dorim să lucrăm”, a declarat gazda evenimentului, Marco Hößl, director general Kaufland Moldova și România.

În cadrul evenimentului, bașcana UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a salutat decizia Kaufland pentru inițiativa de face investiții în regiune.

„Ne bucurăm că UTA Găgăuzia devine tot mai atractivă pentru investitorii străini oferind condiții optime și oportunități pentru dezvoltarea afacerilor. Odată cu deschiderea magazinului Kaufland în Comrat, suntem siguri că acesta va deveni o carte de vizită și pentru ceilalți investitori”, a declarat bașcana UTA Găgăuzia, Irina Vlah.

Ținând cont de principiul regionalității, colaborarea cu producătorii locali reprezintă o prioritate pentru Kaufland. Astfel, majoritatea partenerilor Kaufland pentru operațiunile imobiliare aferente construirii magazinului sunt autohtoni. Pentru construcția magazinului vor fi utilizate doar materiale certificate în Uniunea Europeană (CE), care corespund celor mai înalte standarde de siguranță și protecție. Conform planului de execuție a lucrărilor, începând de astăzi, proiectul va fi finalizat în termen de opt luni. Accesul clienților, urmând să fie asigurat din strada Lenin 99.

„Mă bucură faptul că tot mai mulți investitori străini decid să-și lanseze afaceri în țara noastră. Printre aceștia sunt investitorii din România, Marea Britanie, Olanda, Franța, Estonia, Italia, Rusia, Germania. Activitatea lor de succes confirmă încă o dată că Republica Moldova este o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investiții, ca urmare a reformelor și politicilor guvernamentale implementate în ultimii ani în diverse sectoare ale economiei naționale. Acest lucru o confirmă și deschiderea celor două magazine Kaufland la Chișinău și intenția de lansare a construcției unui magazin în orașul Comrat”, a precizat ministrul economiei și infrastructurii, Sergiu Răilean.

Potrivit proiectului, suprafața magazinului Kaufland din orașul Comrat va fi de aproximativ 3 300 de metri pătrați. Parcarea va avea o capacitate de 262 de locuri (10 locuri de parcare vor fi alocate pentru persoanele cu nevoi speciale și opt locuri de parcare pentru familii cu copii). De asemenea, magazinul va fi dotat cu o stație de încărcare pentru mașinile electrice și rastele pentru biciclete.

Circa 3 milioane de lei au fost alocați pentru lucrări de infrastructură, cum ar fi amenajarea și asfaltarea străzii Lenin, amenajarea stației de autobuz și altele.

Evenimentul de astăzi are o importanță deosebită pentru economia UTA Găgăuzia și a Republicii Moldova. Salutăm decizia Kaufland de a-și extinde afacerea în UTA Găgăuzia, oferind locuri de muncă bine plătite și o gamă largă de produse de înaltă calitate. De aproape un an, Kaufland a ridicat standardele pieței retail din Republica Moldova la un alt nivel, iar mai mult de 3 500 de produse autohtone au ajuns pe rafturile Kaufland. Totodată, Kaufland reprezintă o cale de access direct a producătorilor locali pe piața UE. Ne bucurăm că DCFTA a creat un mediu pozitiv și atractiv pentru dezvoltarea companiilor din UE și Republica Moldova”, a declarat șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

Magazinul va fi amenajat după cel mai nou concept de design Kaufland, pentru a oferi clienților o experiență rapidă și plăcută de cumpărături. Acesta va fi încălzit printr-un sistem inteligent eco, de recuperare a căldurii de la vitrinele și camerele de frig ale magazinului, economisind astfel resursele naturale.

Totodată, la deschiderea magazinului din orașul Comrat, sortimentul celor 3 700 de articole autohtone va fi suplinit cu circa 150 de articole fabricate în UTA Găgăuzia.

În cadrul magazinului din orașul Comrat vor activa circa 90 de angajați, iar salariul minimal brut pentru angajați va porni de la 7 500 MDL. În plus, pe lângă salariul motivant, în calitate de angajator de top, compania va oferi pentru angajații săi și o serie de beneficii suplimentare.

Pe lângă investițiile financiare și de infrastructură, la Kaufland, responsabilitatea social-corporativă (CSR) reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Alături de programele educaționale, sociale, Kaufland susține proiecte culturale, de promovare a unui mod de viață sănătos, precum și de protecție a mediului înconjurător. Începând din 2016, împreună cu ONG-urile partenere, Kaufland a reușit să desfășoare în Republica Moldova o serie de proiecte de responsabilitate socială în care a investit peste 15 milioane MDL.

Amintim că pe 26 septembrie 2019, Kaufland Moldova a deschis primele sale două magazine în orașul Chișinău, situate în sectoarele Botanica, pe strada Decebal 99/2, și Ciocana, pe bulevardul Mircea cel Bătrân 25/1.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente