Doi angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și doi șoferi de pe cursa Moldova-Italia au ajuns în vizorul CNA și al procurorilor anticorupție după ce informațiile despre presupusa falsificare a unor certificate medicale și a unor contracte de muncă pentru pasagerii curselor internaționale au fost confirmate.
Potrivit datelor preliminare, în perioada stării de urgență în sănătate, șoferii de microbuze care făceau naveta peste hotare ar fi intrat în înțelegere cu angajați ai IGPF pentru a facilita traversarea ilicită a frontierei de stat de către cetățenii Republicii Moldova, punându-le la dispoziție, contra mită, certificate medicale false cu rezultat negativ la COVID-19, dar și contracte de muncă falsificate.
Documentarea schemei a condus la stabilirea complicității dintre doi șoferi și doi polițiști ai IGPF care se bănuiesc că pretindeau de la doritorii de a pleca peste hotare diverse sume de bani pentru a le perfecta actele necesare, atât pentru ieșirea din țară cât și pentru intrarea în Republica Moldova. Astfel, pentru certificatul de COVID-19 negativ și contractul de muncă se cereau între 50 și 90 de euro, iar pentru a nu fi plasat în autoizolare obligatorie de 14 zile la intrare – încă 100 de euro.
Ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții, în după-amiază zilei de 22 iulie, la punctele de trecere ale frontierei Giurgiulești-Galați și Leușeni-Albița, iar ca urmare au reținut un angajat la IGPF și doi șoferi de pe cursa Moldova-Italia.
Acțiunile s-au desfășurat în mai multe cauze penale pornite pe faptul traficului de influență și al coruperii pasive.
Trei dintre cei patru bănuiți au fost plasați în izolator pentru 72 de ore și riscă închisoare de până la 10 ani, iar un polițist de frontieră este cercetat în stare de libertate. Documentarea întregii scheme a fost sprijinită de ofițerii din Direcția inspecție efectiv a IGPF care, împreună cu CNA, continuă investigarea acestui caz pentru stabilirea cercului de complici.
Procurorii oficiului sud al Procuraturii Anticorupție conduc urmărirea penală.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.