Când e vorba de patrimoniul construit, probabil că ultimul lucru la care v-ați gândi e felul în care sunt expuse reclamele sau firmele pe fațadele acestuia. Prima versiune a Codului vizual ne arată cum ar trebui să fie corect amplasate reclamele pe fațadele clădirilor din centrele istorice.
Când o bună parte dintre monumentele istorice sunt în stare avansată de degradare, evident că nu ne stă gândul la felul în care proprietarii amenajează fațadele istorice. Totuși, după o mică cercetare prin centrul istoric realizată de savechisinau, s-a ajuns la concluzia că firmele, reclamele sau tot felul de panouri care sunt instalate pe fațade formează per general o imagine nu tocmai bună și care nu pune în valoare frumusețea clădirilor, ci dimpotrivă.
Vedeți mai jos câteva criterii din Codul vizual:
# Codul vizual conține o serie de recomandări care au fost culese din mai multe cercetări și coduri vizuale din alte orașe (Moscova, Praga, Târgu Mureș);
# recomandările oferă soluții pentru firme, vitrine, marchize, dar și publicitatea exterioară de pe fațadele clădirilor de cultură;
# Codul vizual va fi ulterior completat și cu alte aspecte privind publicitatea exterioară;
# Codul vizual nu înlocuiește cadrul normativ care cuprinde toate reglementările pentru publicitate exterioară;
# Codul vizual are două versiuni — în limbile română și rusă.
Vedeți Codul vizual al Chișinăului în întregime AICI.
Codul vizual a fost elaborat de Save Chișinău, Centrul de Urbanism și Agenția Piko.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.