UEFA a actualizat calendarul miniturneelor din cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin printre junioare

CVM_0116-1469-1594732655

UEFA a anunțat noile date de desfășurare a miniturneelor din cadrul preliminariilor Campionatului European de fotbal feminin printre junioare, ediția 2020/2021, ultima în actualul format.

Naționala feminină WU-17 a Moldovei va juca în grupa 6, din care mai fac parte Irlanda de Nord, Anglia și Slovenia. Meciurile au fost reprogramate pentru zilele de 25, 28 și 31 octombrie 2020 în Irlanda de Nord. Inițial, partidele urmau să se dispute la începutul lunii octombrie.

În etapa de elită se vor califica primele două echipe din fiecare grupă preliminară și patru selecționate de pe locul trei, cu cele mai bune rezultate înregistrate în meciurile directe cu primele două clasate din cele 12 grupe. Apoi, șapte câștigătoare ale etapei de elită se vor alătura gazdei turneului final, Insulele Feroe, la EURO WU-17, care se va desfășura în 2021.

Selecționata de junioare WU-19 a Moldovei face parte din grupa 9, alături de Danemarca, Rusia și Albania, ultima fiind gazda miniturneului. Meciurile vor avea loc pe 25 noiembrie, 28 noiembrie și 1 decembrie, iar în etapa de elită se vor califica cele mai bune două echipe din fiecare grupă preliminară, trei formații de pe locul 3 și Spania (nu joacă în preliminarii fiind calificată direct, având cel mai bun rating FIFA la această categorie de vârstă). Turneul final se va juca anul viitor în Belarus.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente