Autoritățile municipale au sancționat persoanele care n-au luat atitudine privind combaterea ambroziei. Ce amenzi au fost aplicate

0227552cc89995889466ced5fce9092a_XL

Pe parcursul săptămânii trecute, autoritățile municipale au făcut raiduri în teritoriu pentru verificarea stării de lucruri privind răspândirea ambroziei în Chișinău. Astfel, în urma controalelor au întocmit peste 40 de procese-verbale și au înmânat circa 60 de prescripții pentru soluționare atât agenților economici/persoane juridice, cât și persoanelor fizice pentru lipsă de măsuri în vederea combaterii plantei.

Subiectul privind controlul răspândirii ambroziei pe teritoriul municipiului a fost discutat în cadrul ședinței operative săptămânale, iar pretorii au prezentat rapoarte despre situația din sectoare și sancțiunile împărțite.

Primarul general, Ion Ceban, a ținut să sublinieze că responsabilitatea privind combaterea ambroziei pe teritoriul municipiului este comună: persoane fizice, juridice, conducători de instituții care au în proprietate/administrează terenuri pe care crește respectiva plantă ce provoacă alergii.

Conform Codului Contravenţional al Republicii Moldova, omiterea îndeplinirii la timp sau încălcarea în mod intenţionat de către deţinătorii de terenuri a măsurilor obligatorii privind combaterea dăunătorilor de carantină, a agenţilor patogeni ai bolilor de plante şi a buruienilor se sancţionează cu amendă de la 3 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 24 la 48 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 48 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

# Ce este ambrozia

Ambrozia este o plantă care se stârpește foarte greu. Specialiștii recomandă smulgerea ei din rădăcini și arderea în lunile aprilie-iunie, când nu are seminţe. În perioada septembrie-noiembrie, un singur exemplar de ambrozie lasă 60 000 de seminţe care pot rezista în sol până la 40 de ani. În Europa de Vest, un sfert dintre cazurile de alergii sunt declanşate de polenul de ambrozie. Fenomenul a luat amploare şi în România în ultimii 10 ani. De anul trecut, autoritățile au obligat prin lege deținătorii de terenuri să distrugă definitiv planta. În caz contrar, aceștia riscă amenzi de peste 500 de euro.

În prezent, se estimează că aproximativ 20 % din populația mondială și 25 % din populația europeană suferă de alergii, cei mai afectați fiind copiii, adolescenții și tinerii.

Pe Facebook a apărut un grup care luptă pentru eradicarea ambroziei, mai multe detalii vedeți aici: Stop Ambrozie Moldova.

Amintim că administrația Publică Locală Chișinău a elaborat o hartă digitală cu zonele de răspândire a ambroziei pe teritoriul capitalei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente