Volumul livrărilor Nova Poshta Moldova a crescut de 2,5 ori în prima jumătate a anului, iar al expedierilor internaționale – de 15 ori

1200x680_statia

Primele șase luni ale anului 2020 au devenit un record pentru Nova Poshta Moldova – compania a livrat de 2,5 ori mai multe colete comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Driverii de creștere sunt constituiți de majorarea numărului de achiziții din magazinele online și de atragerea noilor clienți corporativi.

„Unul dintre segmentele-cheie pentru noi este comerțul electronic (e-Commerce). Sarcina noastră a fost să creăm o structură logistică eficientă, care să contribuie la dezvoltarea pieței cumpărăturilor online. Prin urmare, ne-am concentrat pe livrarea fiabilă și rapidă a mărfurilor în orice punct al țării. Drept rezultat, numărul de clienți noi corporativi a crescut de 2,5 ori în primele șase luni ale anului 2020. Vom continua să îmbunătățim serviciul și să extindem rețeaua noastră”, a declarat Mihail Popovici, director general Nova Poshta Moldova.

O treime dintre toate coletele o constituie livrarea expedierilor internaționale în Moldova. În cele șase luni ale anului 2020, numărul acestora a crescut de 15 ori în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Cel mai mult a crescut numărul de colete expediate din Ucraina – peste 35 % din totalul expedierilor internaționale. Unul dintre factorii principali ai acestui salt a fost intensificarea cooperării cu magazinul Rozetka și începutul carantinei. Închiderea punctelor de trecere a frontierelor moldo-ucrainenești și interzicerea transportului privat Moldova-Ucraina, Ucraina-Moldova au stimulat creșterea cererii în magazinele online.

Cele mai des livrate comenzi din Ucraina în Moldova sunt produsele din magazinul Rozetka: echipamente medicale, instrumente, tehnică și produse cosmetice.

Vă reamintim că în luna mai, Nova Poshta Moldova a deschis primele oficii poștale la Chișinău, unde clienții pot beneficia de toate serviciile companiei: expedierea/primirea coletelor interne și internaționale, precum și serviciul de ambalare.

Oficiile funcționează conform standardelor Nova Poshta, fiind echipate cu tot necesarul pentru securitatea maximală și în conformitate cu toate normele impuse de carantină. În zona clienți a oficiilor Nova Poshta au fost create marcaje pentru respectarea distanței și au fost plasați dezinfectanți pentru vizitatori. În plus, se efectuează curățarea și dezinfectarea periodică a suprafețelor, iar toți angajații oficiilor, precum și curierii, sunt complet asigurați cu echipament de protecție necesar – măști și mănuși medicale –, care se schimbă la fiecare două-trei ore.

Oficiul Nr.1* primește și emite colete fără restricții de greutate, iar oficiul Nr.2** primește și emite colete ce cântăresc până la 30 de kilograme. În plus, la terminalul vamal Nova Poshta***, care se află în capitală, există un punct organizat pentru emiterea și recepționarea expedierilor internaționale. Clienții își pot ridica coletele internaționale chiar în ziua vămuirii.

Până la sfârșitul anului, compania intenționează să extindă rețeaua de oficii Nova Poshta din Chișinău și, în caz de necesitate, planifică să se extindă și în alte regiuni ale țării.

* Situat pe bd. Moscova 11/1, Chișinău

** Situat pe str. Ion Creangă 6/1, Chișinău 

*** Situat pe str. Petricani 17/3, Chișinău

Nova Poshta Moldova a fost fondată în 2014. Aparține grupului ucrainean de companii Nova Poshta. Astăzi, Nova Poshta Moldova este lider pe piața livrărilor expres în Moldova, livrând colete și mărfuri în toată țara timp de 24 de ore. Compania continuă să-și extindă lista de servicii atât pentru livrările interne, cât și pentru expedierile internaționale. Dispune de cinci terminale de sortare în diferite regiuni ale țării.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente