Petru, toată echipa #diez îți urează astăzi La Mulți Ani, vorba cântecului „ca la 20 de ani, fără griji și fără bani”

fotomain

Petru e cel mai tânăr membru al echipei #diez. Astăzi face 20 de ani. Noi știm că vârsta nu e un indicator al reușitelor sau al responsabilității, iar Petru este cel mai bun exemplu în acest sens. A venit timid, dar entuziasmat la noi în primul an de facultate și a zis „vreau să învăț să fac jurnalism”. Și a învățat, are o dedicație de invidiat, iar noi ne mândrim foarte mult cu faptul că este membru al echipei noastre. Astăzi îi spunem „La Mulți Ani!” și îi dorim cele mai frumoase realizări, pentru că le merită.

*Acest material conține fotografii despre care, probabil, Petru nici nu-și mai amintește)))

„«Ca la 20 de ani, fără griji și fără bani», vorba cântecului. Îți doresc, la ai tăi 20 împliniți, ca unul dintre aceste două lucruri să fie viceversa, deja care dintre acestea, alege singur. Petru, tu ești persoana care aduce în biroul nostru toate noutățile de la universitate și poveștile de la facultate, îți doresc să rămâi la fel de entuziasmat despre tot ce înseamnă jurnalism și în continuare. Nu-ți fie frică să experimentezi cât mai mult în materie de stil și gen, îți doresc să ai cât mai mult curaj în a iniția noi concepte, încă nerealizate și de a sparge tiparele, pentru că tu o poți.” (Valeria)

Petru cu fetele #diez. Se asigură că totul este sub control.

„Петру, обычно я говорю, что «гаже рака нету знака», но это не тот случай. С твоим терпением, упорством и настойчивостью можно горы свернуть, чего тебе и желаю. Работать с тобой интересно и комфортно, а это многое значит. Будь удачливым, находи счастье в мелочах, путешествуй, пробуй что-то новое. И пусть твой двадцатый день рождения будет запоминающимся!” (Lily)

Din arhivele #diez. Petru primește cheia de la oficiu, un fel de botez.

„Petru, îți doresc să-ți realizezi visurile cu pași sigur și îndrăzneți. Fă și acționează așa cum îți spune inima ta. Mă bucur să te cunosc și îți mulțumesc pentru că mereu îmi răspunzi rapid la mesaje, pentru că știi cum, n-am mult timp de când sunt cu voi, iar tu mereu binevoiești să mă ajuți când am neclarități. Fii tot ce-ți dorești. Călătorește. Luptă și niciodată, absolut niciodată nu abandona visurile tale! Explorează. Fii curios. Fii îndrăzneț. Aruncă-i universului mesaje, el va conspira. O să vezi!” (Ilinca)

Petru este un băiat cu mâini dibace.

„Chiar dacă nu te salutai cu mine când eram în sat (Abaclia), îmi place mult că ești parte a echipei noastre. Îți doresc să continui să crești profesional pentru că știu că poți. Îmi place mult cum accepți ideile mele uneori tare ciudate și le înțelegi chiar dacă explicația uneori nu e tare bună. Nu-ți fie frică să întrebi și să ceri de la noi cât mai mult pentru că nouă ne place să te ajutăm să devii mai bun. La mulți ani!” (Costea)

Abaclia team. Fun fact: Petru este al treilea membru din redacția #diez originar din satul Abaclia, raionul Basarabeasca

„La mulți ani, Petru! Merci că mă pui să scriu felicitări! Tu doar știi cât de mult îmi place să fac asta. 🙂 Tu ești băiat de treabă, ai mâini dibace și ești tare cute când noi discutăm despre pachețele de ceai!” (Djein)

„Petru, îți doresc ca să pui mai multe întrebări despre lucruri pe care le știi și pe care nu le știi, pe care le înțelegi și pe care nu le înțelegi, care sunt curioase și care sunt plictisitoare. Și să nu-ți fie frică de experiențe necunoscute. Mulți ani în care să fii curios.” (Alex)

Lui Petru îi plac petrecerile online, doar că are probleme cu camera.

„Mie îmi place calmul și seriozitatea pe care o aplici cam la orice ai de făcut, chiar dacă e vorba de jucării de Crăciun sau de un articol politic. Mă bucur să te știu lângă noi, anume pentru responsabilitatea ta și dedicația pe care o oferi scopului nostru comun.” (Alina)

Petru este talent în tot și în toate: cafea, vin, orice.

„Ai venit la noi fiind în anul I și în acest timp ai progresat extrem de mult. Atest la tine o dorință de a face jurnalism, nu doar pentru bifă. Dacă o să continui în acest fel, în curând vei culege roadele copacului care dă Mere de Aur. Te rog mult să spui mai des «Nu» și să fii mai îndrăzneț. La Mulți Ani și multă răbdare cu noi!” (Liubomir)

Petru e un băiat cu mult stil. Îl admirăm mereu.

„Eu când vorbesc despre Petru mereu spun că este un băiat de aur și asta ar putea confirma toată lumea care mă știe. Mă mândresc extraordinar cu el și cred că este un exemplu al responsabilității. Când alegem oameni în echipă, dedicația este lucrul la care atragem cel mai mult atenție, iar Petru ne surprinde mereu cu atitudinea sa. Este omul care e gata să le învețe pe toate. Și am să recunosc, îmi este atât de drag pentru că atât de des mă regăsesc pe mine în modul său de a fi. «Petru eu tare mă bucur că ești membru al echipei noastre și îți doresc, cu toată sinceritatea, ca toate visurile tale să devină realitate. La Mulți Ani!».” (Elena)

Petru uneori luminează, alteori este în lumina. Se descurcă perfect în ambele ipostaze.

„Ce bine că am abilitatea de a adăuga orice vreau în articole. Oricum nimeni nu observă. Este doar a doua oară când îmi folosesc această abilitate de a adăuga un mesaj în plus de «La mulți ani!» într-un astfel de articol. Prima dată a fost pe 27 mai, dacă înțelegi. Dar articole de genul au fost și înainte și după. Oare ce înseamnă asta? Probabil că apreciez faptul că-mi urmezi sfaturile, că îți pasă, că îmi pui întrebări la care îmi place să-ți răspund. Apropo, nu știu dacă ai citit mesajul de «La mulți ani!» al lui Libomir pentru Costea, dar las’ că mai vedem noi!” (Știi tu cine)

Și o piesă de final. La Mulți Ani!

***

De ce dedicații?

Vrem să diluăm feed-ul plin cu noutăți nu tocmai bune despre COVID-19 și să sărbătorim viața, bunătatea și grija unuia față de celălalt.

În același timp, în felul acesta ne puteți ajuta și voi pe noi. O asemenea plasare este echivalentul unei donații pentru echipa #diez (prin PayPal sau alte servicii de transferuri online) ca să poată trece, de acasă, peste această perioadă luminoasă, dar grea. Detalii aici.

Așteptăm #dedicațiile voastre la adresa de e-mail [email protected] sau pe profilul de Facebook Alexandru Lebedev.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente