(video) Alexandru Botnari va contesta decizia ANI, care a emis act de constatare în privința acestuia

Screenshot (361)

Primarul de Hâncești, Alexandru Botnari, a venit cu reacție pe Facebook după ce Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis pe numele acestuia act de constatare precum că ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său. Acesta a menționat că va contesta decizia în procesul de judecată.

„Acest demers la Autoritatea Națională de Integritate este făcut de către Petrușanu Marcel, fost concurent electoral de la partidul PAS al Maiei Sandu, care acuma nu mai este în acest partid și se ocupă de scris în loc să ia alte decizii.

Nu sunt de acord cu această decizie, fiindcă se vorbește despre arenda unui teren, la licitația căruia a participat feciorul meu, și este doar arenda terenului, prin care vin bani în buget și nicidecum nu este un prejudiciu adus autorităților publice locale sau primăriei.

Decizia de arendă a acestui teren aparține consiliului, unde eu n-am participat și cu care nu am nicio atribuție”, menționează Botnari.

Acesta a precizat că mai departe va merge în proces de judecată, dar hotărârea finală o va anunța ulterior.

https://www.facebook.com/Curierul.de.Hincesti/posts/3083693528363588

Vedeți și actul de constatare emis anterior de ANI pe numele lui Alexandru Botnari, prin care riscă să nu mai dețină o funcție publică pentru o perioadă de trei ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente