După ce un consilier municipal a fost testat pozitiv la COVID-19, ședința Consiliului municipal Chișinău a fost amânată.

Primăria municipiului Chișinău informează că data pentru continuarea şedinţei Consiliului municipal Chişinău (CMC), programată anterior pentru 7 iulie 2020, ora 10.00, a fost transferată pentru joi, 9 iulie 2020, ora 10.00.

Decizia a fost luată de Biroul Permanent al CMC.

Totodată, membrii CMC, care au fost în contact cu alesul local la ultima ședință a forului municipal, inclusiv persoane terțe, care au participat la ședințele comisiilor de profil, urmează să fie testate la coronavirus.