Ion Ceban, despre inundațiile din Chișinău: „Gurile de captare sunt puse de frumusețe, ele pur și simplu nu există”

13580559_1107800405932853_323713599061354802_o
Foto: autoblog.md

În cadrul ședinței săptămânale a Primăriei municipiului Chișinău, Ion Ceban a menționat subiectul inundațiilor din Capitală, care în ultimul timp s-au intensificat din cauza ploilor abundente. Acesta a spus că guri de captare din partea de sus a orașului nu există, ele sunt amplasate doar de frumusețe, iar acelea din valea orașului, care încă funcționează, deja nu pot face față.

„În unele cazuri există problema că nu s-au curățat ani la rând. Poate pentru prima dată voi spune ceea ce trebuie să spun și ceea ce trebuie să cunoască lumea. Pur și simplu, în partea de sus a orașului, aceste guri de captare nu există. Toată apa vine la vale, iar cele din vale nu reușesc să facă față”, a spus Ion Ceban.

Acesta a mai menționat că din strada Gheorghe Asachi și până pe Pan Halippa nu există sistem pluvial.

„Despre strada Gheorghe Asachi, de exemplu atunci când a fost reparată, au fost montate acele capace pentru așa zisele guri de captare. Dar din deal și până la strada Pan Halippa nu există, de fapt, sistem pluvial. Aceste guri de captare sunt puse de frumusețe, ele pur și simplu nu există. Probabil, celor care au făcut această muncă le-a fost rușine de lucrările pe care le-au realizat”, a adăugat Ceban.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente