(foto) „Nu a fost alegerea mea să fiu sărutată…” Cele mai importante șapte săruturi din istorie

6
Foto: Régis Bossu / Sygma / Getty Images

Deși piesa spune că un sărut nu este întotdeauna doar un sărut, acesta poate fi politic sau poate avea un impact social puternic. Un sărut poate schimba istoria fie pentru că este primul de acest fel, fie pentru că este între doi șefi de stat. Un sărut poate deveni iconic atunci când este într-un film sau chiar dacă sărutul în sine a fost nedorit. De ziua mondială a sărutului, v-am pregătit mai jos o listă care conține șapte dintre cele mai importante săruturi din istorie.

# Primul sărut documentat (aproximativ 1 500 de ani înaintea erei noastre)

O scenă din Mahabharata cu Gopis, Fiicele Cowherds-ului și Krishna. Sursă foto: Werner Forman/Universal Images Group/Getty Images

Savanții dezbat dacă sărutul a început ca o tendință care s-a răspândit pe tot globul sau a răsărit organic în diferite regiuni. Oricum ar fi cazul, primele mențiuni scrise despre aceasta sunt în scrierile sanscrită vedică în jurul anului 1 500 înaintea erei noastre, potrivit cercetărilor realizate de Vaughn Bryant, profesor de antropologie la Texas A&M University. Aceste scripturi, cunoscute sub numele de Vedas, au fost fundamentale pentru religia hinduismului.

După acest moment, săruturile au continuat să apară în literatura antică indiană și hindusă. Mahabharata, o epopee sanscrită compilată de secolul al IV-lea, era noastră, are o linie în care cineva „și-a pus gura la gură și a făcut un zgomot care a produs plăcere în mine”. Kamasutra are, de asemenea, un capitol despre sărutare, care identifică diferite metode de sărut și tipuri de sărutări.

# Sărutul lui Iuda (secolul I)

Sărutul lui Iuda. Sursă foto: Universal History Archive/Getty Images

Sărutul nu este doar un act romantic. Poate fi și un semn de prietenie sau trădare. În Evangheliile lui Matei și Marcu, scrise în jurul secolului I, Iuda îl trădează pe Iisus identificându-l cu un sărut, astfel încât oamenii înarmați să-l poată îndepărta și în cele din urmă să-l omoare.

Sărutul lui Iuda a devenit de atunci o aluzie la o poveste populară. Acest „sărut al morții” a inspirat mulți regizori și scriitori. Poate cel mai cunoscut exemplu este în „Nașul” (The Godfather), partea a doua, când personajul lui Al Pacino îi oferă fratelui său Fredo sărutul morții, astfel trădându-l.

# Primul sărut în film (1896)

May Irwin și John C. Rice, actorii din May Irwin kiss, de Thomas Edison. Sursă foto: John Kobal Foundation/Getty Images

Primii oameni care s-au sărutat în film au fost May Irwin și John C. Rice, care au apărut într-un scurtmetraj cunoscut cu denumirile: May Irwin kiss, Kiss sau The Kiss (anul 1896).

# Doi oameni de culoare se sărută în film (1898)

În 1898, actorii de culoare Saint Suttle și Gertie Brown au jucat într-un scurtmetraj intitulat Something Good-Negro Kiss, primul film care îi arată pe americanii de culoare care se sărută. Filmulețul a fost făcut de William Selig din Chicago.

# Ziua victoriei asupra Japoniei (1945)

Un marinar american sărută o femeie în uniformă albă, pe Times Square, pentru a sărbători victoria mult așteptată asupra Japoniei. Sursă foto: Alfred Eisenstaedt/Colecția de imagini LIFE/Getty Images

În dimineața zilei de 14 august 1945, au dat buzna în biroul Gretei Zimmer din Manhattan și au zis că războiul din Japonia s-a încheiat. Imigranta austriacă nu știa dacă e adevărat și fără să-și scoată halatul de asistentă medicală a mers în Times Square.

În timp ce Zimmer se uită mirată, un marinar pe nume George Mendonsa, băut, și-a lăsat prietena și a alergat să o sărute pe Greta.

Fotografii Alfred Eisenstaedt și Victor Jorgensen au surprins momentul. Fotografia lui Eisenstaed a devenit una dintre cele mai iconice imagini din Al Doilea Război Mondial din istoria Statelor Unite. Zimmer însăși a spus într-un interviu oferit Bibliotecii Congresului în 2005: „Nu a fost alegerea mea să fiu sărutată… tipul tocmai a venit și m-a sărutat!”.

# Sărutul dintre persoanele de două rase diferite, din Star Trek (1968)

Sursă foto: CBS/Getty Images

Când William Shatner și Nichelle Nichols s-au sărutat într-un episod din 1968 din Star Trek, tehnic, nu a fost primul sărut cinematografic a două persoane de diferite rase, dar a fost cel care a avut cel mai mare impact cultural.

# Sărutul socialist fratern (1979)

Liderul sovietic Leonid Brejnev și președintele est-german Erich Honecker se sărută cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la RDG. Sursă foto: Régis Bossu/Sygma/Getty Images

În timpul Războiului Rece, liderii statelor comuniste se salutau adesea cu ceea ce se numește „sărutul socialist fratern”. Acesta putea fi pe obraz sau pe gură, dar cel mai cunoscut exemplu este imaginea fotografului francez Régis Bossu în 1979, în care Leonid Brejnev, lider al Uniunii Sovietice, și Erich Honecker se sărută pe gură.

Sărutul a avut loc când Brejnev a vizitat Berlinul de Est pentru a sărbători cea de-a 30-a aniversare a Republicii Democrate Germane (adică Germania de Est). Atunci când zidul Berlinului a căzut, în 1989, artistul sovietic Dmitri Vrubel a recreat imaginea într-un mural din partea estică a peretelui. El a descris-o: „Dumnezeul meu, ajută-mă să supraviețuiesc acestei iubiri moarte”.

Taguri: #inspirație
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente