PRO MOLDOVA a sesizat Curtea Constituțională în cazul deputatului Ștefan Gațcan

stefangatcan1

Deputatul PRO MOLDOVA Sergiu Sîrbu a depus o sesizare la Curtea Constituțională pe cazul deputatului Ștefan Gațcan. Despre aceasta a anunțat deputatul într-un video pe pagina sa de Facebook.

„Voi sesiza Curtea Constituțională în privința cazului fără precedent a colegului nostru Ștefan Gațcan și vom solicita Înaltei Curți să verifice în regim de urgență acest caz, ceea ce ține de independența mandatului de deputat, ce ține de exercitarea de presiuni față de deputatul Ștefan Gațcan pentru a renunța la mandat. Vom solicita Curții Constituționale să ne spună dacă oare un deputat este în serviciul poporului sau a unui partid și este o simplă marfă a unui partid”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Pe 30 iulie, deputatul Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește partidul PSRM și aderă la PRO MOLDOVA. Acesta și-a motivat plecarea prin faptul că PSRM nu a depus toate eforturile pentru combaterea pandemiei de COVID-19. În aceeași zi, fracțiunea PSRM a protestat la spitalul fondat de Ștefan Gațcan, iar Vlad Bătrîncea l-a învinuit pe acesta de trădare și corupție.

Conform spuselor celor de la PSRM, pe 1 iulie, Gațcan a participat la ședința fracțiunii, unde și a decis să renunțe la mandat, dar a rămas membru al PSRM. După decizia luată, fracțiunea PSRM l-a încurajat pe Ștefan Gațcan să participe cât mai activ în viața Partidului Socialiștilor. Pe 1 iulie, Ștefan Gațcan și-a depus mandatul de deputat.

Amintim că în ultimul timp, mai mulți deputați și aleși locali ai PDM au părăsit formațiunea în semn de protest față de coaliția cu PSRM și de îndepărtarea de la valorile și programul partidului. Astfel, după plecarea Efrosiniei Grețu, majoritatea parlamentară PSRM-PDM (50 de deputați în prezent) nu mai există, iar pentru ca un proiect de lege să fie votat este nevoie de 51 de deputați.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente