(video) Aplicația WhatsApp a primit noi funcții. Utilizatorii vor putea folosi sticker-uri animate și dark mode

whatsapp_95558400

Aplicația WhatsApp a primit suport pentru a folosi sticker-uri animate în conversații și adăuga contacte noi prin simpla scanarea codului QR afișat pe ecranul altui telefon mobil, fără a mai fi necesar și numărul de mobil.

Astfel, WhatsApp permite acum folosirea de sticker-uri animate pentru a exprima emoții sau starea de spirit în conversațiile purtate prin mesaje instant. Sticker-urile din pachetele animate pot fi inserate în conversație, animația rulând pe ecranul destinatarului. Pentru a revedea animația, trebuie să derulezi în sus sau în jos, transmite go4it.ro.

Disponibile de mult timp pe platforme rivale precum Telegram, pachetele de sticker-uri animate vor putea fi instalate ca add-on-uri opționale și de utilizatorii WhatsApp, folosind magazinul WhatsApp Store sau salvându-le după ce au fost afișate în mesajele primite de la alți utilizatori.

Prezentă de ceva timp în aplicația de Android și iOS, opțiunea Dark Mode pentru afișarea interfeței în culori închise poate fi bifată acum și din versiunea pentru navigatorul web a serviciului WhatsApp.

Dezvoltatorul Facebook actualizează și suportul Group video calls, oferind utilizatorilor WhatsApp posibilitatea de a face zoom în feed-ul video al oricărui participant la discuție, ținând apăsat pe fereastra respectivă.

De acum, și utilizatorii dispozitivelor bazate pe KaiOS pot seta mesaje de stare pe WhatsApp, acestea rămânând vizibile timp de 24 ore.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente