Procuratura Generală a inițiat un proces penal în baza plângerii depuse de Ștefan Gațcan

e642dc5f-88fe-4c49-9505-7aa5c952126b
Foto: Sursa foto: Ștefan Gațcan

Procuratura Generală a recepționat, ieri, 2 iunie, plângerea deputatului Ștefan Gațcan privind pretinsele presiuni și intimidări din partea anumitor persoane pentru a-l determina să  renunțe la mandat.

În baza plângerii deputatului, dar și a demersului partidului PRO MOLDOVA, Procuratura Generală a declanșat azi un proces penal în care urmează a fi stabilite toate circumstanțele cazului.

Procesul penal a fost inițiat în baza art. 274 Cod de procedură penală, procurorii urmând să efectueze o serie de investigații pentru a se decide dacă există în acțiunile celor implicați o bănuială rezonabilă cu privire la elementele constitutive ale vreunei infracțiuni.

Procuratura va informa despre măsurile întreprinse şi deciziile adoptate în consecință.

Pe 30 iulie, deputatul Ștefan Gațcan a anunțat că părăsește partidul PSRM și aderă la PRO MOLDOVA. Acesta și-a motivat plecarea prin faptul că PSRM nu a depus toate eforturile pentru combaterea pandemiei de COVID-19. În aceeași zi, fracțiunea PSRM a protestat la spitalul fondat de Ștefan Gațcan, iar Vlad Bătrîncea l-a învinuit pe acesta de trădare și corupție.

Conform spuselor celor de la PSRM, pe 1 iulie, Gațcan a participat la ședința fracțiunii, unde și a decis să renunțe la mandat, dar a rămas membru al PSRM. După decizia luată, fracțiunea PSRM l-a încurajat pe Ștefan Gațcan să participe cât mai activ în viața Partidului Socialiștilor. Pe 1 iulie, Ștefan Gațcan și-a depus mandatul de deputat.

Amintim că în ultimul timp, mai mulți deputați și aleși locali ai PDM au părăsit formațiunea în semn de protest față de coaliția cu PSRM și de îndepărtarea de la valorile și programul partidului. Astfel, după plecarea Efrosiniei Grețu, majoritatea parlamentară PSRM-PDM (50 de deputați în prezent) nu mai există, iar pentru ca un proiect de lege să fie votat este nevoie de 51 de deputați.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente