(video) Noi reguli de joc au fost implementate în fotbal. În ce condiții jucătorii pot primi două cartonașe galbene fără a fi eliminați

Ronaldo-yellow-card

În perspectiva noului sezon competițional, Comitetul de Arbitri al FMF vine cu un rezumat amplu al schimbărilor Legilor jocului adoptate de International Football Association Board (IFAB) în cadrul celei de-a 134-a ședințe anuale IFAB, care a avut loc pe 29 februarie la Belfast.

Modificările intră în vigoare în toate competițiile naționale începând cu sezonul 2020/2021. Toate schimbările, însoțite de explicații video, sunt prezentate în documentele anexate mai jos.

Principalele modificări aprobate sunt cele ce urmează.

Jucarea mingii cu mâna (henţ).

# Jucarea accidentală a mingii cu mâna de către un jucător aflat în atac se penalizează numai dacă duce „imediat” la înscrierea unui gol sau la o ocazie evidentă de a înscrie un gol pentru jucătorul respectiv şi/sau echipa sa (respectiv, dacă, după ce a fost jucată cu mâna, mingea parcurge o distanţă foarte scurtă şi/sau urmează doar câteva pase).

Video 1Video 2Video 3Video 4 – sunt exemple de jucarea accidentală a mingii cu mâna de către un jucător aflat în atac și dacă duce imediat la înscrierea unui gol sau la o ocazie evidentă de a înscrie un gol și trebuie interpretate ca o abatere de joc cu mâna.

Video 5Video 6 – sunt exemple când un jucător aflat în atac atinge accidental mingea cu mâna/braţul, iar apoi mingea ajunge la un alt jucător în atac şi echipa care atacă înscrie imediat un gol, s-a comis o abatere de joc cu mâna.

Video 7Video 8Video 9 – sunt exemple când NU se consideră abatere dacă, după jucarea accidentală cu mâna, mingea parcurge o anumită distanţă (pasă sau dribling) şi/sau se dau câteva pase înainte de gol sau ocazia de gol.

Pentru a identifica încălcările atunci când se joacă cu „mâna”, limita dintre umăr şi braţ se consideră a fi limita inferioară a axilei.

Lovitura de pedeapsă și executarea loviturilor de la punctul de pedeapsă.

# Dacă portarul comite o abatere și mingea nu intră în poartă sau loveşte bara transversală sau stâlpii porţii, lovitura nu se repetă, numai dacă abaterea portarului n-a avut clar un impact asupra executantului loviturii.

Video 10 – un exemplu, când ieșirea portarului înainte de executarea loviturii n-a avut clar un impact asupra executantului loviturii și, prin urmare, lovitura nu este repetată.

# Dacă portarul comite o încălcare și lovitura de pedeapsă se repetă, atunci portarul este avertizat pentru prima abatere (în joc sau la executarea loviturilor de pedeapsă de după meci); orice abatere ulterioară se sancţionează cu (CG).

# Cartonaşele galbene (CG) acordate în timpul meciului (inclusiv în prelungiri) nu se cumulează cu cele din timpul executării loviturilor de la punctul de pedeapsă (LDPP), pentru că LDPP nu fac parte din meci. Un jucător care primeşte un CG atât în timpul meciului cât şi în timpul LDPP nu este eliminat, atunci acesta trebuie înregistrată ca două (CG) și nu ca eliminare (CR).

# Dacă atât portarul cât și executantul loviturii comit o abatere în acelaşi timp, lovitura este înregistrată ca ratată, iar executantul primeşte cartonaș galben.

Privind asistenţa video la arbitraj (VAR).

# Este necesar un singur semnal corespunzător ecranului TV pentru analiza exclusiv pe baza informaţiilor VAR.

# Textul secţiunii „Analiza” a fost reorganizat pentru a evidenţia faptul că este de dorit ca majoritatea analizelor VAR să fie „analize la marginea terenului” (AMT).

Detalierea tuturor modificărilor legilor.

În cele ce urmează sunt prezentate modificările aduse Legilor jocului pentru ediţia 2020/2021.

# Stâlpii porţii şi bara transversală pot combina cele patru forme de bază.

# Clarificarea faptului că jucarea intenționată a mingii cu mâna de către un apărător se consideră „joc deliberat” din punctul de vedere al ofsaidului.

Video 11 – exemplu de joc intenționat al apărătorului, în care poziția de ofsaid nu este fixată, deoarece este interpretată ca o pasă a apărătorului către un adversar atacant.

# Dacă portarul joacă în mod deliberat mingea a doua oară la reluarea jocului (înainte ca aceasta să fi atins un alt jucător) şi opreşte un atac promiţător sau împiedică înscrierea unui gol sau o ocazie evidentă de înscriere a unui gol de către un adversar sau echipa adversă, portarul trebuie sancţionat cu cartonaş galben (CG) sau eliminat (CR). Acest lucru se aplică şi dacă a doua atingere a fost cu mâna/braţul, deoarece abaterea nu este „jucarea mingii cu mâna”, ci jucarea „neregulamentară” a mingii a doua oară.

Video 12 – exemplu, a doua atingere a mingii de către portar, care este interpretată ca o abatere.

# Dacă arbitrul aplică avantajul după o abatere prin care s-a intervenit într-un atac promiţător sau s-a împiedicat un astfel de atac, CG nu se mai acordă.

Video 13Video 14 – exemple de lovituri de pedeapsă „rapide”, după o abatere prin care s-a intervenit într-un atac promiţător sau s-a împiedicat un astfel de atac, după care nu este prezentat un cartonaș galben (CG).

Video 15 – exemplu când arbitrul aplică avantajul după o abatere prin care s-a intervenit într-un atac promiţător sau s-a împiedicat un astfel de atac, după care nu este prezentat un cartonaș galben (CG).

# Dacă un jucător nu respectă distanţa prevăzută de patru metri necesară la o minge de arbitru, acesta va fi sancţionat cu CG.

Video 16 – un exemplu în care un jucător trebuie să primească un cartonaș galben dacă nu respectă distanţa prevăzută de patru metri necesar la o minge de arbitru.

# Dacă la o lovitură de poartă sau o lovitură liberă portarul trimite mingea uşor în sus şi aceasta este trimisă înapoi cu capul sau pieptul de un coechipier pentru a fi prinsă de portar, lovitura se va repeta; nu se va aplica nicio sancţiune (decât dacă acest lucru se petrece în mod repetat).

Video 17 – un exemplu când portarul execută lovitura de la poartă, dar lovitura trebuie repetată.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente