Spitalul Raional din Orhei – conectat gratuit de către echipa StarNet

wi-fi spital orhei -diez

StarNet continuă să investească în dezvoltarea rețelelor din cadrul instituțiilor medicale din întreaga țară. Compania a conectat în timp record spitalul raional din Orhei la Internet și va continua să ofere acces gratuit pe tot parcursul pandemiei.

Recent, a fost deschisă prima reprezentanță oficială în orașul Orhei, care a fost și un imbold pentru administrația companiei de a se implica și social în dezvoltarea acestei regiuni. În contextul actual, cea mai stringentă nevoie a orheienilor era conectarea spitalului raional la rețeaua publică de Wi-Fi.

Reprezentanții companiei menționează că au considerat drept o datorie implicarea în asigurarea conexiunii la Internet a spitalului din Orhei. Pe lângă numeroasele acțiuni de caritate realizate anterior, echipa StarNet a conectat deja al treilea spital din țară la Internet absolut gratuit. Acum, atât personalul medical, cât și persoanele internate au posibilitatea să fie conectați mereu cu cei dragi. 

Amintim că de la începutul pandemiei, echipa StarNet s-a mobilizat și a susținut pacienții și doctorii din prima linie atât din Chișinău, cât și din republică. Mai multe instituții medicale din municipiile Chișinău și Bălți au primit echipament de protecție, apă, fructe și alte donații importante în lupta cu pandemia de COVID-19. 

StarNet este o investiție 100 % locală, o companie Made in Moldova, care dă dovadă de responsabilitate social corporativă, iar resursele companiei sunt investite pentru beneficiul întregii societăți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente